Showing posts with label ani. Show all posts
Showing posts with label ani. Show all posts

Friday, February 28, 2014

Încă nu am învăţat

Ce copilă naivă şi încăpătânată... ca să nu mai menţionez supărăcioasă.
Å¢i-a luat atât de mult timp  să zici într-un final: el nu a avut nici o vină.
Ai scris atâtea lucruri urate şi ţi-ai dorit atât de mult să îi faci rău, când el nu a avut nici o vină.
Nu i-ai ascultat pe cei din jur când au vrut să te înveţe de bine. Nu i-ai ascultat şi ai ţinut la părerea ta total greşită.
Din această cauza eu, viaţa a trebuit să îţi arăt că nu poţi comanda unei inimi să iubească. Totuşi nu ai vrut să înveţi din prima şi nici din a doua iar sinceră să fiu nu m-ar mira ca în viitor să fiu nevoită să îţi dau aceeaşi lecţie poate chiar a 10-a oară.
Au trecut caţiva ani şi nu aş putea spune că prietenul meu timpul nu şi-a făcut treaba şi că nu şi-o face însă încăpăţânarea ta i-a doborât pe mulţi. Acum observ că ai început să iei note mai mari la lecţiile mele şi sper să rămână aşa pentru că ştiu că nu ţi-au plăcut multe din lecţiile pe care am vrut să te învăţ. Totuşi ai zis că tu nu faci aceeşi greşeală de două ori însă ai facut-o de cel puţin cinci ori.
Poate că nu vei învăţa prea repede ceea ce trebuie însă este doar pierderea ta. Pâna nu înveţi bine ce vreau eu, viaţa să te învăţ nu vei avea ce îţi doreşti atât de mult.

Thursday, February 21, 2013

Asta e ceva nou

E nou!
Intr-adevar e nou si cam imposibil de crezut dar va rog sa nu uitati cat de incapatanata sunt si daca imi propun ceva atunci aia fac.Mai ales daca asta inseamna schimbarea starii mele de spirit in bine.
Am realizat azi ca: Imi place sa fiu optimista! Ma simt foarte bine!
Si acum PAUZA.
Eu sa fiu optimista?Eu sa incetez sa vad doar lucrurile rele si culmea ca acum le vad doar pe alea bune:))
Totul e posibil nu? Da! Chiar este si daca si cele mai imposibile dorinte pot fi implinite eu de ce sa nu pot scapa de negativism?
Pot scapa de el si pot fi optimista.Pot fi cum am fost acum 3 ani cand imi iubeam viata.
Poate ca nu ma credeti dar prin postarile urmatoare va veti da seama ca eu stiu sa fiu optimista si chiar sunt.Veti observa ca pot sa vad lucrurile bune chiar foarte bine.

O seara frumoasa va doresc! :x

Wednesday, December 12, 2012

Alte cuvinte inselatoare

Zapada cade din cer si tot cade intruna.Cade azi, cade maine, cade acum , cade si peste cinci minute.Pamantul s-a acoperit cu un strat gros de zapada alba si continua sa isi ia un strat si mai gros.Acesti fulgi par ca vor sa ne inghita.Sa ne ingroape existenta in zapada cea rece dar pufoasa.Baba Iarna abia a ajuns si deja unii s-au saturat de codourile ei.
Eu una nu am iubit niciodata iarna iar acum cand vad cat de multa zapada e afara, cat ninge si ca suntem abia la inceput ma gandesc ca iarna asta ne va inghiti cu totul.Sper ca ninsoarea se va opri pentru ca nu imi face placere sa ajung la liceu cu parul ud si cu hainele ude.Oricat de mult ar putea iubi cineva iarna nu cred ca ii place sa fie atat de multa zapada.Sau poate da si ma insel eu.

Oricum, am zis aceasta introducere daca pot sa o numesc asa ca sa nu va abordez direct cu adevaratul subiect pe care il am in minte.Mi-ati spus sa va tin la curent cu ce am scris in "Povestea se repeta" asa ca asta voi face acum.

La inceput dupa ce am citit comentariile pe care mi le-ati lasat si va multumesc foarte mult pentru ele pentru ca nu credeam ca o sa primesc atat de multe, dar dupa ce le-am citit m-am gandit ca ar trebui sa renunt.Nici macar nu am vorbit vreodata cu el si abia daca stiam cati ani are, cum il cheama, la ce liceu  merge, ca are frati si cam atat.Asa ca aproximativ noua zile nu am mai facut nimic.Apoi acum doua zile s-a ivit o ocazie in care am putut vorbi cu fratele lui.Eu l-am salutat pe fratele lui ca sa il intreb de el bineinteles insa din vorba in vorba am vorbit mai mult despre frate si el despre mine.
Problema este ca urmatoarea zi in care am crezut ca mi-a zis fratele lui ceva pe facebook inima a inceput sa bata la fel cum batea si cand imi zicea ceva primul meu el.Bineinteles doar mi s-a parut ca mi-a zis ceva, din pacate, dar nu imi place ce am simtit.Prima oara cand am simtit asta am regretat mult si nu cred ca vreau sa mai regret inca o data.Asa ca dupa ce i-am interzis inimii mele sa simta ceva am hotarat sa nu mai fac nimic.
Concluzia e ca nu vreau sa mai tin la vreun baiat, poate doar sa il plac putin dar nimic mai mult.Imi doresc sa nu mai tin la nimeni niciodata.
Credeti ca toate dorintele se implinesc?

Sunday, November 4, 2012

Ce faci viitorule?

Printul meu din viitorul indepartat sau apropiat vreau sa te intreb ce ai facut ieri si azi?
Oare te-ai gandit la mine?La cea pe care va trebui sa o suporti toata viata.La cea care o sa te enerveze de atatea ori incat o sa iti vina sa spargi toate geamurile din casa.La cea care o sa mearga sa doarma in alta camera cand o sa incerci sa o faci geloasa fiind constient ca ea e prietena foarte buna cu gelozia si mai e si incapatanata pe deasupra.
Acesta e adevarul, asa sunt acum si nu cred ca ma voi schimba prea mult peste 5 ani atunci cand as vrea eu sa ne intalnim insa iti scriu acum aceste randuri ca atunci cand ne vom certa sa iti dau sa citesti si sa fii sigur ca eu ma supar doar atunci cand imi pasa.Asa ca ar trebui sa te bucuri cand o sa ma supar pe tine.
Totusi stau acum in fata monitorului asternand cateva cuvinte pe acest blog cu un gand in minte.
Oare tu te gandesti la mine? La viitoarea ta partenera sau saruti vreo fata in frigul de afara pe intuneric in spatele unui bloc?Ii spui ca o iubesti si ca e totul pentru tine?Sau doar cauti o metoda de a te incalzi?Eu una sper sa nu fie nici-o varianta din acestea doua.In cazul in care vei vrea sa stii de ce atunci cand vei citi asta o sa spun si motivele.
Nu m-ar deranja daca i-ai spune ca o iubesti si ca e totul pentru tine ci doar ar fi ca un pumn tare in scutul meu de rabdare.Insa stau acum si ma gandesc ca nu se compara cateva luni de relatii aiurite cu faptul ca vei sta cu mine pana cand moartea ne va despartii.De fapt, nici atunci nu ne vom despartii pentru ca ne vom revedea acolo sus.
Referitor la a doua varianta sincer nu m-ar supara absolut deloc faptul ca acea fata nu inseamna multe pentru tine dar nici sa fii cu cineva doar asa pentru ca ai tu chef nu e deloc bine.
Pentru aceste cuvinte probabil e de vina acea inspiratia care ma loveste dupa ce nu scriu 3, 4 zile insa de data asta a fost de vina si gandul meu care a aparut din senin.Doar stateam pe scaun si m-am intrebat:Oare jumatea mea se gandeste la cea care ii va fi sotie cum fac eu?

Hmm, o intrebare cam dificila nu?Asa este mai ales ca o parte din mine inca nu crede in existenta ta.Nu crede pentru ca si-a dorit diferite lucruri mari sau mici pe care nu le-a primit si nu mai are acea putere de a crede insa ceva ce ma defineste e incapatanarea.Daca de multe ori e un defect, in unele cazuri este o calitate.Insa mai este o problema.Stii care?Intre ce crede inima si ce vrea creerul sa creada ajutat de incapatanare, tot inima castiga.Asta va fi foarte bine pentru tine daca vei reusi sa o incalzesti pentru ca acum e cam rece.
Intrebarea din aceasta seara:
Oare el se gandeste la cea care ii va fi alturi toata viata?

Monday, October 22, 2012

Luni-Poze 4

Din nou e luni!!
Ce repede mai trec zilele astea nu? Pentru mine e chiar foarte bine pentru ca imi doresc sa treaca anii astia mai repede. De ce? Sincer inainte aveam mai multe motive dar acum vreau asta doar ca sa scap de liceu.
Pur si simplu nu imi place deloc si cred ca o sa sar in sus de fericire cand o sa termin clasa a 12-a. :))
Insa luni nu e ziua in care spun eu ce nu imi place, e ziua in care pun poze.
Sunt facute de colegul meu si sper sa va placa.
                                                                              1
                                                                              2
                                                                               3
4
Mie una imi place mult poza numarul 3:d

Tuesday, October 16, 2012

Descrierea partenerului perfect

Ieri seara cand citeam bloguri am ajuns si pe la Sorana. Ea a scris o postare despre Barbatul perfect/Femeia perfecta.Aceasta postare se refera la partenerul perfect pentru voi.Ea a zis ca putem face si o postare si dupa o pauza de 5-6 zile in care nu am scris nimic inspiratia s-a oprit si pe la mine.

Acum doi ani daca ma intreba cineva cum anume as vrea eu sa fie un baiat pentru tine, imediat ii ziceam ca pe o poezie aceste lucruri: 1 sa fie dragut, 2 sa nu fie inalt nici scund, 3 sa nu fie gras nici slab, 4 sa aiba ochi albastri si parul blond, 5 sa fie glumet ca sa rad, 6 sa aiba un caine de rasa, 7 sa cante la chitara, 8 sa fie cunoscut de lume, 9 sa aiba credinta in Dumnezeu (aceasta era cea mai importanta cerinta de pe lista)
Aceasta lista a fost facuta intr-o vara pe cand eu aveam 13 ani. Sa nu credeti ca va mint.V-am zis aceasta lista ca sa va dati seama cat de mult puneam accent pe fizic atunci si cat de putin pe suflet. Dar aveam 13 ani.Ce stiam eu despre sentimente?Absolut nimic.Pe atunci acum eram suparata si peste 2 ore nu mai aveam nimic.

Acum, peste 2 ani aproape 3.Cel mai sigur spus e peste 2 ani jumatate, iata lista mea:
1 Sa fie bun la suflet, 2 Sa fie protector, 3 Sa fie glumet, 4 Sa fie dragut, 5 Sa aiba parul brunet si ochii caprui, 6 Sa fie sensibil atunci cand este nevoie, 7 Sa fie muncitor, 8 Sa ma iubeasca (desi e cam greu de crezut ca cineva ar putea sa ma iubeasca...) 9, sa aiba multa credinta in Dumnezeu.

Dupa cum vedeti este o diferenta. Au ramas doar 3 sau 4 cerinte care se potrivesc: sa fie dragut, sa fie glumet, sa aiba credinta in Dumnezeu, sa fie brunet cu ochii caprui /sa fie blond cu ochii albastri. Daca inainte ziceam ca iubesc blonzii cu ochi albastri acum zic ca nu mai vreau sa dau de ei niciodata:))
Ce interesanta e viata nu? Azi vrei ciocolata cu alune si dupa ce mananci prea multa vrei cu biscuiti.Tot asa pana o gasesti pe cea potrivita.
In concluzie, pe masura ce cresti te schimbi fie in bine fie in rau. Eu una consider o mare diferenta intre lista mea de acum si lista de atunci. Atunci voiam sa fiu hipnotizata de fizic insa acum vreau sa ma indragostesc de suflet.

Ok, din nou m-am cam lungit cu aceasta postare dar din moment ce nu am scris 5-6 zile intregi cuvintele tot vin si iar vin.Ca sa vedeti si voi ce patesc daca nu scriu cateva zile.Scrisul a devenit pentru mine ca apa pentru oameni, insa cu un motiv anume.O sa aflati mai multe si despre acest subiect intr-o alta postare. :d

Linkwithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...