Nașul (film)
.svg){kind=small}
Nașul (în engleză The Godfather) este un film epic de gangsteri american din 1972,[9][10][11] regizat de Francis Ford Coppola, care a scris scenariul împreună cu Mario Puzo, pe baza romanului bestseller al acestuia din 1969. Filmul are o distribuție de mare calibru, care include nume precum Marlon Brando, Al Pacino, James Caan, Richard S. Castellano, Robert Duvall, Sterling Hayden, John Marley, Richard Conte și Diane Keaton. Este primul film din trilogia Nașul, care prezintă istoria familiei Corleone sub conducerea patriarhului Vito Corleone (Brando) și transformarea fiului său cel mai mic, Michael Corleone (Pacino), dintr-un membru reticent al familiei într-un Don de mafie necruțător.
Paramount Pictures a obținut drepturile asupra romanului pentru 80.000 de dolari, înainte ca acesta să câștige popularitate.[12][13] Directorii studioului au întâmpinat dificultăți în găsirea unui regizor; numeroși candidați au refuzat postul înainte ca Coppola să-l accepte, dar au urmat dezacorduri cu privire la distribuirea mai multor personaje, în special a lui Vito (Brando) și Michael (Pacino). Filmările au avut loc în principal în locații din jurul orașului New York și din Sicilia, și au fost finalizate înainte de termen. Coloana sonoră a fost compusă în principal de Nino Rota, cu piese suplimentare de Carmine Coppola.
Filmul Nașul a avut premiera la Loew’s State Theatre pe 14 martie 1972, și a fost lansat pe scară largă în Statele Unite pe 24 martie 1972. A fost cel mai profitabil film al anului 1972 și, pentru o perioadă, cel mai profitabil film realizat vreodată, încasând între 250 și 291 de milioane de dolari la box-office. Filmul a fost aclamat de critici și public, care au lăudat interpretările actorilor — în special pe cele ale lui Brando și Pacino —, regia, scenariul, povestea, imaginea, montajul, coloana sonoră și portretizarea mafiei. Nașul a lansat carierele de succes ale lui Coppola, Pacino și ale altor actori și membri ai echipei relativ noi în domeniu. La cea de-a 45-a ediție a Premiilor Oscar, filmul a câștigat premiul pentru Cel mai bun film, Brando a câștigat premiul pentru Cel mai bun actor, iar Puzo și Coppola au câștigat premiul pentru Cel mai bun scenariu adaptat.
Nașul este considerat unul dintre cele mai bune și mai influente filme realizate vreodată, precum și un punct de referință al genului gangster.[14] A fost selectat pentru conservare în Registrul Național de Filme al Bibliotecii Congresului din SUA în 1990, fiind considerat „semnificativ din punct de vedere cultural, istoric sau estetic”, și este clasat pe locul al doilea în topul celor mai mari filme din cinematografia americană (după Cetățeanul Kane) de către Institutul American de Film. Au urmat continuările Nașul: Partea a II-a (1974) și Nașul: Partea a III-a (1990).
Acțiune
[modificare | modificare sursă]
La mijlocul anilor 1940, Michael Corleone este veteran al celui de-al Doilea Război Mondial și fiul cel mai mic al lui Don Vito Corleone. Vito este șeful familiei mafiote Corleone, pe care o conduce împreună cu fiul său cel mare, Santino, cunoscut și sub numele de Sonny, și cu fiul său adoptiv, Tom Hagen, un avocat care îndeplinește rolul de consigliere. La nunta surorii sale, Connie, cu Carlo Rizzi, Michael își prezintă familia iubitei sale, Kay Adams. Michael îi povestește lui Kay despre apropiații săi, dar precizează clar că nu dorește să se implice în afacerile acestora.
Vito respectă tradiția siciliană de a acorda favoruri, în ziua nunții fiicei sale, unei serii de vizitatori plini de speranță. Unul dintre aceștia este finul său, cântărețul și actorul Johnny Fontane, care nu reușește să obțină un rol într-un film care urmează să apară, deoarece proprietarul de studio și producătorul Jack Woltz îi poartă pică. Vito îl trimite pe Hagen la Los Angeles să-l convingă pe Woltz să cedeze, dar acesta nu vrea să se lase înduplecat. Hagen pleacă, iar a doua zi dimineață, Woltz se trezește și găsește în patul său capul tăiat al prețiosului său cal de curse, Khartoum, în valoare de 600.000 de dolari. Îngrozit, Woltz cedează, iar Fontane primește rolul.
Pe măsură ce se apropie Crăciunul, Michael se vede implicat în treburile familiei atunci când Vito este împușcat de doi atacatori. Vito refuzase anterior să-i ofere protecție baronului drogurilor Virgil „Turcul” Sollozzo pentru traficul de narcotice din oraș. Sollozzo beneficiază de sprijinul familiei Tattaglia, care îl strangulează pe Luca Brasi, un executant notoriu al familiei Corleone, atunci când acesta încearcă să devină informator în operațiunea lui Sollozzo. În timp ce Vito se recuperează la spital, Sonny, cunoscut pentru temperamentul său aprins, preia conducerea familiei în calitate de șef interimar. El îl obligă pe Michael să stea închis în casă pentru a-l proteja, întrucât răzbunarea sa reușită împotriva fiului lui Tattaglia, Bruno, a dus la un război între cele două bande. Michael își vizitează tatăl la spital și află că McCluskey, căpitanul NYPD, a ordonat expulzarea gărzilor de corp ale lui Vito, deschizând calea pentru o a doua tentativă de asasinat. Dându-și seama de pericolul în care se află acesta, mezinul îl mută într-o altă cameră de spital, apoi stă de pază în fața clădirii. El îi sperie pe asasinii lui Sollozzo, dar un McCluskey furios se întoarce și îi rupe maxilarul lui Michael pentru că i s-a opus. La scurt timp, Hagen sosește cu mai mulți bodyguarzi, iar McCluskey cedează în fața cererilor avocatului. Fiind un străin în afacerile familiei și considerat inofensiv, Michael propune mai târziu o întâlnire între el, Sollozzo și McCluskey, în cadrul căreia îi va ucide pe amândoi pentru a-și proteja tatăl. Inițial amuzați, membrii familiei îi aprobă planul și ascund o armă la locul întâlnirii: un restaurant. La întâlnire, Michael își împușcă mortal inamicii, apoi fuge din țară. Se refugiază în Sicilia, locul de origine al familiei sale, pentru a scăpa de poliția din New York și de furia celorlalte bande, până când lucrurile se calmează. Se îndrăgostește de o femeie din zonă, Apollonia Vitelli, și se căsătorește cu ea.
Înapoi la New York, războiul a izbucnit între cele Cinci Familii. Sonny descoperă că Connie era abuzată de Carlo. La început, Sonny îl cotonogește în public pe Carlo, și îl avertizează să nu o mai atingă niciodată pe sora sa. Totuși, după ce este iar bătută crunt, Connie apelează la familia ei. Sonny, furios, pornește spre casa ei, dar este prins într-o ambuscadă și ucis la o cabină de taxare de pe autostradă. Vito, care se afla în convalescență, este informat despre moartea lui Sonny și ordonă încetarea ostilităților, fără răzbunare. El convoacă o întâlnire cu șefii celorlalte familii din New York și negociază pacea între toți, acceptând un comerț controlat cu droguri în schimbul încetării tuturor vendetelor și al întoarcerii în siguranță a lui Michael în SUA. Între timp, Michael supraviețuiește unui atentat în Sicilia, în care Apollonia este ucisă. Se întoarce în SUA, preluând treptat afacerile familiei de la tatăl său. Se căsătorește cu Kay și promite să legalizeze operațiunile familiei în termen de cinci ani.
Michael se deplasează la Las Vegas pentru a negocia o înțelegere cu mafiotul evreu și magnatul cazinourilor Moe Greene, sub protecția căruia trăia Fredo. Michael se oferă să cumpere partea lui Greene din cazinourile familiei, dar Greene refuză și se laudă cu sprijinul pe care îl are din partea lui Barzini. După plecarea lui Moe, Michael îl mustră pe Fredo pentru că l-a apărat pe Greene și îl avertizează să nu se mai pună niciodată împotriva familiei.
După întâlnirea de pace, Vito își dă seama că Barzini este creierul din spatele morții lui Sonny, nu Tattaglia. El îi prezice lui Michael că un trădător din familia Corleone se va da de gol, oferindu-se să medieze o întâlnire între Michael și familia Barzini, dar va profita de ocazie pentru a-l asasina pe Michael. Vito moare în urma unui atac de cord în timp ce se juca cu nepotul său, Anthony, fiul lui Michael. La înmormântarea sa, caporegime-ul familiei Corleone, Salvatore Tessio, îi cere lui Michael să se întâlnească cu Barzini, dezvăluindu-i astfel trădarea. Michael participă la botezul nepotului său pentru a fi numit naș, în timp ce asasinii lui Michael execută ordinele, asasinându-i simultan pe Greene și pe șefii celorlalte familii mafiote din New York. Tessio este dus să fie executat pentru complot. Michael îi smulge lui Carlo o mărturisire conform căreia acesta a conspirat cu Barzini pentru a-l ucide pe Sonny și a abuzat de Connie pentru a-l atrage pe acesta. Michael îl mustră pe Carlo, apoi îl trimite într-o călătorie cu mașina aparent sigură, în timpul căreia, însă, Clemenza îl strangulează.
Acasă, Connie îl acuză pe Michael că l-a ucis pe Carlo. Spre ușurarea lui Kay, Michael neagă acuzația, dar, în timp ce ea părăsește camera pentru a aduce băuturi, capii familiei Corleone se apropie de Michael și îi oferă loialitatea lor. Kay îl vede pe Clemenza sărutându-i mâna lui Michael și adresându-i-se cu „Don Corleone”, înainte ca Neri să-i închidă ușa în nas.
Distribuție principală
[modificare | modificare sursă].png)
.jpg)
- Marlon Brando ca Vito Corleone: șef al mafiei și patriarh al familiei Corleone
- Al Pacino ca Michael Corleone: fiul cel mai mic al lui Vito
- James Caan ca Sonny Corleone: fiul cel mai mare al lui Vito
- Richard S. Castellano ca Peter Clemenza: caporegime din familia Corleone, nașul lui Sonny
- Robert Duvall ca Tom Hagen: consigliere al familiei Corleone, avocat și membru adoptat al familiei
- Sterling Hayden ca Cpt. McCluskey: căpitan de poliție corupt, plătit de Sollozzo
- John Marley ca Jack Woltz: producător de film de la Hollywood
- Richard Conte ca Emilio Barzini: șeful familiei mafiote rivale Barzini
- Diane Keaton ca Kay Adams-Corleone: iubita lui Michael și, mai târziu, a doua sa soție
Producție
[modificare | modificare sursă]Dezvoltare
[modificare | modificare sursă]Filmul este bazat pe romanul Nașul al lui Mario Puzo, care a rămas pe lista bestsellerurilor din The New York Times timp de 67 de săptămâni, și s-a vândut în peste nouă milioane de exemplare în doi ani.[15][12][16] Publicat în 1969, a devenit cea mai bine vândută carte din istorie timp de mai mulți ani.[17] Atât Burt Lancaster, cât și Danny Thomas și-au exprimat interesul pentru ecranizarea cărții.[18] Paramount Pictures a aflat inițial despre romanul lui Puzo în 1967, când un căutător de talente literare al companiei l-a contactat pe Peter Bart, pe atunci vicepreședinte de producție la Paramount, în legătură cu manuscrisul neterminat de șaizeci de pagini al lui Puzo, intitulat Mafia.[12] Bart a considerat că opera era „mult mai mult decât o simplă poveste despre mafie”, și i-a oferit lui Puzo o opțiune de 12.500 de dolari pentru operă, cu o opțiune suplimentară de 80.000 de dolari în cazul în care opera finalizată urma să fie ecranizată.[12][13] Deși agentul lui Puzo l-a sfătuit să refuze oferta, Puzo avea nevoie disperată de bani, și a acceptat înțelegerea.[12][13] Robert Evans de la Paramount povestește că, atunci când s-au întâlnit la începutul anului 1968, i-a propus lui Puzo afacerea după ce autorul i-a mărturisit că avea nevoie urgentă de 10.000 de dolari pentru a-și achita datoriile la jocuri de noroc.[19]
În martie 1967, Paramount a anunțat că susține viitoarea operă a lui Puzo în speranța realizării unui film.[12] În 1969, Paramount și-a confirmat intenția de a ecraniza romanul pentru suma de 80.000 de dolari,[N 1][13][20][21][22] cu scopul ca filmul să fie lansat în ziua de Crăciun din 1971.[23] Pe 23 martie 1970, Albert S. Ruddy a fost anunțat oficial ca producător al filmului, în parte deoarece directorii studioului au fost impresionați de interviul său, și deoarece era cunoscut pentru faptul că își realiza filmele sub bugetul alocat.[24][25][26]
Regie
[modificare | modificare sursă]_(cropped).jpg)
Evans dorea ca filmul să fie regizat de un italoamerican, pentru a-l face „etnic până în măduva oaselor”.[27][28] Cel mai recent film de gangsteri al studioului Paramount, The Brotherhood (1968), avusese un succes foarte slab la box-office;[16][29] Evans credea că motivul eșecului său era lipsa aproape totală a actorilor sau a personalului creativ de origine italiană (regizorul Martin Ritt și vedeta Kirk Douglas nu erau italieni).[19] Sergio Leone a fost prima alegere a Paramount pentru regia filmului.[30][31] Leone a refuzat oferta, pentru a lucra la propriul său film de gangsteri, A fost odată în America (1984).[30][31] A fost abordat apoi Peter Bogdanovich, dar și el a refuzat oferta, deoarece nu era interesat de tema mafiei.[32][33][34] În plus, lui Peter Yates, Richard Brooks, Arthur Penn, Franklin J. Schaffner, Costa-Gavras și Otto Preminger li s-a oferit postul, dar toți l-au refuzat.[35][36][37] Asistentul șef al lui Evans, Peter Bart, l-a propus pe Francis Ford Coppola, un regizor de origine italiană care ar fi acceptat un onorariu și un buget reduse, având în vedere rezultatele slabe ale ultimului său film, The Rain People (1969).[38][27] Coppola a refuzat inițial postul, deoarece considera romanul lui Puzo de prost gust și senzaționalist, descriindu-l ca fiind „o chestie destul de ieftină”.[19][39] La acea vreme, studioul lui Coppola, American Zoetrope, datora peste 400.000 de dolari companiei Warner Bros. din cauza depășirilor de buget înregistrate cu filmul THX 1138 (1971); având în vedere această situație precară, la sfatul prietenilor și al familiei, Coppola și-a schimbat decizia inițială și a acceptat postul.[36][40][41][42] Coppola a fost anunțat oficial ca regizor al filmului pe 28 septembrie 1970. A acceptat să primească 125.000 de dolari și șase la sută din încasările brute.[43][44] Ulterior, Coppola a descoperit o temă mai profundă în materialul de lucru și a decis că filmul nu ar trebui să trateze crima organizată, ci să fie o cronică familială, o metaforă a capitalismului american.[27]
Scenariu
[modificare | modificare sursă]Pe 14 aprilie 1970, s-a aflat că Puzo fusese angajat de Paramount pentru suma de 100.000 de dolari, plus un procent din profiturile filmului, pentru a lucra la scenariul acestuia.[26][45][46] Pornind de la carte, Coppola dorea ca temele culturii, caracterului, puterii și familiei să ocupe un loc central în film, în timp ce Puzo dorea să păstreze aspecte din romanul său,[47] prima sa versiune, de 150 de pagini, fiind finalizată pe 10 august 1970.[45][46] După ce Coppola a fost angajat ca regizor, atât Puzo, cât și Coppola au lucrat la scenariu, dar separat.[48] Puzo a lucrat la schița sa în Los Angeles, în timp ce Coppola și-a scris versiunea în San Francisco.[48] Coppola a creat un caiet în care a rupt pagini din cartea lui Puzo și le-a lipit în caietul său.[49][48] Acolo, el a făcut note despre fiecare dintre cele cincizeci de scene ale cărții, referitoare la temele predominante în scenă, la importanța includerii scenei în film, precum și la idei și concepte care ar putea fi folosite în timpul filmărilor pentru a face proiectul fidel culturii italiene.[48][50] Cei doi au rămas în contact în timp ce își scriau scenariile respective și au luat decizii cu privire la ce să includă și ce să elimine pentru versiunea finală.[48] O a doua versiune a fost finalizată la 1 martie 1971 și avea 173 de pagini.[45][51] Scenariul final a fost terminat la 29 martie 1971,[46] ajungând la 163 de pagini,[45][48] cu 40 de pagini mai mult decât ceruse Paramount.[52] În timpul filmărilor, Coppola s-a bazat pe caietul pe care îl crease pe marginea versiunii finale a scenariului.[48][50] Scenaristul Robert Towne a fost rugat să contribuie la scenariu fără a fi menționat în genericul filmului, în calitate de „script doctor”, în special la dialogurile din scena din grădină cu Pacino și Brando.[53] În ciuda finalizării celei de-a treia versiuni, unele scene din film nu fuseseră încă scrise, și au fost redactate în timpul producției.[54]
Liga pentru Drepturile Civile ale Italoamericanilor, condusă de mafiotul Joseph Colombo, a susținut că filmul accentua stereotipurile despre italoamericani, și a cerut ca toate utilizările cuvintelor „mafie” și „Cosa Nostra” să fie eliminate din scenariu.[55][23][56][57][58] Liga a solicitat, de asemenea, ca toți banii obținuți din premiera filmului să fie donați fondului ligii pentru construirea unui nou spital.[57][58] Coppola a susținut că scenariul lui Puzo conținea doar două apariții ale cuvântului „mafia”, în timp ce „Cosa Nostra” nu era folosit deloc.[57][58] Acestea au fost eliminate și înlocuite cu alți termeni, fără a compromite povestea. În cele din urmă, liga și-a dat acordul pentru scenariu.[57][58]
Lansare
[modificare | modificare sursă]Premiera mondială a filmului Nașul a avut loc la Loews's State Theatre din New York, marți, 14 martie 1972, la aproape trei luni după data de lansare prevăzută inițial, și anume ziua de Crăciun din 1971,[59][60][10] iar încasările obținute în urma premierei au fost donate organizației The Boys Club of New York.[61] Înainte de premiera filmului, acesta încasase deja 15 milioane de dolari din închirierea în avans a drepturilor de difuzare de către peste 400 de cinematografe de renume din toată țara, ca parte a planului de promovare. A doua zi, filmul a avut premiera în cinci cinematografe din New York (Loew's State I și II, Orpheum, Cine și Tower East).[62][27][10] A urmat Imperial Theatre din Toronto pe 17 martie,[59][63] iar apoi Los Angeles, în două cinematografe, pe 22 martie.[64] Filmul Nașul a fost lansat pe 24 martie 1972 în restul Statelor Unite,[62][10] ajungând în 316 de cinematografe cinci zile mai târziu.[65]
Recepție
[modificare | modificare sursă]Box-office
[modificare | modificare sursă]Nașul a fost un blockbuster, doborând numeroase recorduri și devenind filmul cu cele mai mari încasări din 1972.[66] Filmul a încasat 454.000 de dolari pe săptămână la New York[59] și 115.000 de dolari la Toronto,[63] ajungând la un total de 568.800 de dolari, ceea ce l-a plasat pe primul loc în box-office-ul american.[67] În primele cinci zile de la lansarea națională, a înregistrat încasări de 6,8 milioane de dolari, ridicând încasările totale la 7.397.164 de dolari.[68] O săptămână mai târziu, încasările sale ajunseseră la 17.291.705 dolari,[69] încasările de aproximativ 10 milioane de dolari într-o singură săptămână constituind un record al industriei.[70] Unele articole de presă din acea perioadă proclamau că era primul film care a încasat 100 de milioane de dolari în America de Nord, dar aceste afirmații sunt eronate; acest record aparține filmului Sunetul muzicii, lansat în 1965.[71]
Filmul a încasat în cele din urmă 81,5 milioane de dolari din închirierea în cinematografe din SUA și Canada în timpul lansării inițiale,[66][72] iar veniturile sale au crescut la 85,7 milioane de dolari prin relansarea din 1973,[73] și, incluzând o relansare limitată în 1997,[74] a obținut în final încasări brute din proiecții echivalente cu 135 de milioane de dolari, la un cost de producție de 6,5 milioane de dolari.[62] A detronat Pe aripile vântului (1939) și a stabilit recordul ca filmul cu cele mai mari încasări din închirierea în cinematografe,[66] poziție pe care a păstrat-o până la lansarea filmului Fălci în 1975.[64][75] Relansat de încă opt ori începând cu 1997, filmul a înregistrat încasări cuprinse între 250 de milioane și 291 de milioane de dolari la box-office-ul mondial, iar, ajustat în funcție de inflația prețului biletelor din America de Nord, se clasează printre primele 25 de filme cu cele mai mari încasări.[76]
Recepție critică
[modificare | modificare sursă]Filmul Nașul a fost primit cu entuziasm de către critici și este considerat unul dintre cele mai mari și mai influente filme din toate timpurile, în special în cadrul genului gangster.[77] Pe site-ul agregator de recenzii Rotten Tomatoes, filmul are un rating de aprobare de 97%, bazat pe 155 de recenzii, cu o notă medie de 9,8/10. Consensul criticilor de pe site sună astfel: „Unul dintre cele mai mari succese critice și comerciale de la Hollywood, Nașul face totul cum trebuie; nu numai că filmul a depășit așteptările, dar a stabilit noi standarde pentru cinematografia americană”.[78] Metacritic, care utilizează o medie ponderată, a acordat filmului un scor de 100 din 100 pe baza a 16 recenzii ale criticilor, indicând „apreciere universală”.[79]
Andrew Sarris de la The Village Voice a considerat că Marlon Brando l-a interpretat bine pe Vito Corleone și că personajul său a dominat fiecare scenă în care a apărut, dar a considerat că Puzo și Coppola au concentrat prea mult personajul lui Michael Corleone pe răzbunare.[80] A adăugat că Richard S. Castellano, Robert Duvall și James Caan au jucat bine în rolurile lor respective.[80] Pauline Kael de la The New Yorker a scris:
Dacă a existat vreodată un exemplu excelent al modului în care cele mai bune filme populare rezultă dintr-o fuziune între comerț și artă, acela este Nașul... [Coppola] a rămas foarte aproape de senzaționalismul fulgerător al cărții și, totuși, a realizat un film cu amploarea și forța pe care le aveau odinioară romanele populare, precum cele ale lui Dickens.
Ea a concluzionat că „Nașul este o melodramă populară, dar exprimă un nou realism tragic”.[81]
Roger Ebert de la Chicago Sun Times a desemnat Nașul drept cel mai bun film al anului 1972.[82] El a lăudat distribuția realizată de Coppola și Ruddy: „În rolul polițistului irlandez, de exemplu, l-au introdus pur și simplu pe Sterling Hayden și au lăsat personajul să-și facă treaba”. El a scris:
Coppola a găsit un stil și o estetică vizuală potrivite pentru tot acest material, astfel încât Nașul devine o adevărată raritate: un film cu adevărat bun, scos dintr-un bestseller. Decizia de a filma totul în decoruri de epocă (mijlocul și sfârșitul anilor 1940) a fost crucială; dacă ar fi încercat să economisească bani, așa cum planificaseră inițial, actualizând totul, filmul pur și simplu nu ar fi funcționat. Dar filmul are un succes uimitor ca peliculă de epocă, plină de limuzine elegante și voluminoase și de pălării fedora de după război. Coppola și directorul său de imagine, Gordon Willis, realizează, de asemenea, câteva lucruri interesante cu fotografia color. Scenele inițiale au o nuanță roșu-maronie, ușor supraexpusă, care amintește foarte mult de un supliment de rotogravură dintr-un ziar din 1946.[83]
Gene Siskel de la Chicago Tribune a acordat filmului patru stele din patru, comentând că este „foarte bun”.[84]
Distincții
[modificare | modificare sursă].jpg)
| Premiu | Categorie | Nominalizare | Rezultat |
|---|---|---|---|
| Premiile Oscar | Cel mai bun film | Albert S. Ruddy | Câștigat |
| Cel mai bun regizor | Francis Ford Coppola | Nominalizare | |
| Cel mai bun actor | Marlon Brando (premiu refuzat) | Câștigat | |
| Cel mai bun actor în rol secundar | James Caan | Nominalizare | |
| Robert Duvall | Nominalizare | ||
| Al Pacino | Nominalizare | ||
| Cel mai bun scenariu adaptat | Mario Puzo și Francis Ford Coppola | Câștigat | |
| Cele mai bune costume | Anna Hill Johnstone | Nominalizare | |
| Cel mai bun montaj | William Reynolds și Peter Zinner | Nominalizare | |
| Cel mai bun sunet | Bud Grenzbach, Richard Portman și Christopher Newman | Nominalizare | |
| Cea mai bună coloană sonoră | Nino Rota | Revocat[87] | |
| Premiile BAFTA | Cel mai bun actor | Marlon Brando (și pentru The Nightcomers) | Nominalizare |
| Cel mai bun actor într-un rol secundar | Robert Duvall | Nominalizare | |
| Cel mai promițător debutant în roluri principale de film | Al Pacino | Nominalizare | |
| Cea mai bună coloană sonoră | Nino Rota | Câștigat | |
| Cele mai bune costume | Anna Hill Johnstone | Nominalizare | |
| Premiile Directors Guild of America | Realizări deosebite în regia de film | Francis Ford Coppola | Câștigat |
| Premiile Globul de Aur | Cel mai bun film dramatic | Câștigat | |
| Cel mai bun regizor | Francis Ford Coppola | Câștigat | |
| Cel mai bun actor (dramă) | Marlon Brando | Câștigat | |
| Al Pacino | Nominalizare | ||
| Cel mai bun actor în rol secundar (film) | James Caan | Nominalizare | |
| Cel mai bun scenariu | Mario Puzo și Francis Ford Coppola | Câștigat | |
| Cea mai bună coloană sonoră | Nino Rota | Câștigat | |
| Premiile Grammy | Cea mai bună coloană sonoră originală compusă pentru un film sau un program special de televiziune | Nino Rota | Câștigat |
| Premiile Sindicatului Scenariștilor Americani | Cel mai bun scenariu adaptat | Mario Puzo și Francis Ford Coppola[88] | Câștigat |
Moștenire
[modificare | modificare sursă]
Deși multe filme despre gangsteri au precedat Nașul, Coppola și-a impregnat filmul cu cultura imigranților italieni, iar portretizarea sa a mafioților ca persoane cu o profunzime și o complexitate psihologică considerabile a fost fără precedent.[89] Coppola a dus acest concept mai departe cu Nașul: Partea a II-a (1974), iar succesul celor două filme – din punct de vedere critic, artistic și financiar – a servit drept catalizator pentru producția a numeroase alte reprezentări ale italoamericanilor în rolul mafioților, inclusiv filme precum Băieți buni (1990) al lui Martin Scorsese și seriale TV precum Clanul Soprano (1999-2007) al lui David Chase.[90][91]
Produs într-o perioadă marcată de un cinism și o autocritică intense la nivel național, filmul a atins o coardă sensibilă legată de identitățile duale resimțite de mulți descendenți ai imigranților.[92] Filmul Nașul a fost menționat ca factor care a contribuit la creșterea numărului de reprezentări negative ale imigranților italieni la Hollywood, și a servit drept instrument de recrutare pentru crima organizată.[93] Replica lui Don Vito Corleone, „Îi voi face o ofertă pe care n-o poate refuza”, a fost votată a doua cea mai memorabilă replică din istoria cinematografiei în cadrul clasamentului „100 de ani...100 de replici memorabile” al Institutului American de Film, în 2014.[94]
Institutul American de Film
[modificare | modificare sursă]- 1998 100 de ani...100 de filme – No. 3[95]
- 2001 100 de ani...100 de fiori – No. 11[96]
- 2005 100 de ani...100 de replici memorabile:
- „Îi voi face o ofertă pe care n-o poate refuza.” – No. 2[97]
- 2006 100 de ani de coloane sonore – No. 5[98]
- 2007 100 de ani...100 de filme (a 10-a aniversare) – No. 2[99]
- 2008 AFI 10 top 10 – No. 1 (film de gangsteri)[100]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 „Nașul” (în suedeză). Svensk Filmdatabas[*]. Wikidata Q1139587. Accesat în .
- 1 2 „Nașul”. Internet Movie Database. Accesat în .
- ↑ „Nașul” (în engleză). Box Office Mojo. Wikidata Q223142.
- 1 2 3 4 „Nașul” (în mai multe limbi). Internet Movie Database. Wikidata Q37312. Accesat în .
- 1 2 3 https://www.oscars.org/oscars/ceremonies/1973. Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ Alice George. „Studio Executives Did Not Want Marlon Brando for the Title Role in 'The Godfather'” (în engleză). Institutul Smithsonian. ISSN 0037-7333. Wikidata Q3487014. Accesat în .
- 1 2 „Nașul” (în engleză). The Numbers. Wikidata Q17072251. Accesat în .
- ↑ https://www.loc.gov/programs/national-film-preservation-board/film-registry/complete-national-film-registry-listing/. Accesat în . Lipsește sau este vid:
|title=(ajutor) - ↑ „The Godfather | Plot, Cast, Oscars, & Facts | Britannica”. www.britannica.com. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 3 4 „The Godfather”. AFI. American Film Institute. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ The Godfather (1972) - Francis Ford Coppola | Synopsis, Movie Info, Moods, Themes and Related. AllMovie. https://www.allmovie.com/movie/the-godfather-am6349.
- 1 2 3 4 5 6 Jones 2007, p. 10.
- 1 2 3 4 5 Lebo 2005, p. 6.
- ↑ Gambino, Megan (). „What is The Godfather Effect?”. Smithsonian. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Lebo 2005, p. 5–6.
- 1 2 „"The Godfather" Turns 40”. CBS News. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Lebo 2005, p. 7.
- ↑ „After 50 years, 'The Godfather' still resonates”. . Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 3 Phillips 2004, p. 88.
- 1 2 Jones 2007, p. 10–11.
- ↑ O'Brian, Jack (). „Not First Lady on TV”. The Spartanburg Herald. p. A4. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Geczi, Michael L.; Merzer, Martin (). „Hollywood business is blockbuster story”. St. Petersburg Times. p. 11B. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 Italie, Hillel (). „'Godfather' films have their own saga”. The Daily Gazette. Associated Press. p. A7. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Jones 2007, p. 14.
- ↑ Phillips 2004, p. 92.
- 1 2 Lebo 2005, p. 11.
- 1 2 3 4 Seal, Mark (martie 2009). „The Godfather Wars”. Vanity Fair. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Welsh, Phillips & Hill 2010, p. 104.
- ↑ Jones 2007, p. 12.
- 1 2 Fristoe, Roger. „Sergio Leone Profile”. Turner Classic Movies. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 Bozzola, Lucia (). „Sergio Leone”. Movies & TV Dept. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ James, Clive (). „Peter Bogdanovich”. The Guardian. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „Peter Bogdanovich – Hollywood survivor”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Webb, Royce (). „10 BQs: Peter Bogdanovich”. ESPN. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Horne, Philip (). „The Godfather: 'Nobody enjoyed one day of it'”. The Daily Telegraph. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 „"The Godfather" Turns 40”. CBS News. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Sragow, Michael (). „Godfatherhood”. The New Yorker. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Phillips 2004, p. 89.
- ↑ Lebo 1997, p. 23.
- ↑ Hearn, Marcus (). The Cinema of George Lucas. New York City: Harry N. Abrams Inc. p. 46. ISBN 978-0-8109-4968-3.
- ↑ The Godfather DVD commentary featuring Francis Ford Coppola, [2001]
- ↑ Zach Baron; Jim Goldberg (). „Francis Ford Coppola's $100 Million Bet”. GQ. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Lebo 2005, p. 25.
- ↑ Cowie 1997, p. 11.
- 1 2 3 4 Jones 2007, p. 11.
- 1 2 3 Jones 2007, p. 252.
- ↑ Lebo 1997, p. 30.
- 1 2 3 4 5 6 7 Phillips 2004, p. 90.
- ↑ Coppola 2016.
- 1 2 Jones 2007, p. 20.
- ↑ Cowie 1997, p. 26.
- ↑ „The making of The Godfather”. The Week. THE WEEK Publications, Inc. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Lebo 1997, p. 162.
- ↑ Lebo 1997, p. 36.
- ↑ Ferretti, Fred (). „Corporate Rift in 'Godfather Filming”. The New York Times. p. 28. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Gage, Nicholas (). „A Few Family Murders, but That's Show Biz”. The New York Times. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 3 4 Parker, Jerry (). „They're Having a Ball Making 'Godfather'”. Toledo Blade. p. 2. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 3 4 Parker, Jerry (). „About 'The Godfather'... It's Definitely Not Irish-American”. The Victoria Advocate. p. 13. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 3 „It's Everybody's 'Godfather'”. Variety. . p. 5. Accesat în – via Internet Archive.
- ↑ Cowie 1997, p. 60.
- ↑ Lebo 1997, p. 200.
- 1 2 3 Block & Wilson 2010, pp. 518, 552.
- 1 2 „'Godfather' Record $115,000, Toronto; 'Doc' Solid 12G, 'Cowboys' Good $8,500”. Variety. . p. 16. Accesat în – via Internet Archive.
- 1 2 „The Godfather (1972) – Notes”. Turner Classic Movies. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Lebo 1997, p. 204.
- 1 2 3 Frederick, Robert B. (). „'Godfather': & Rest of Pack”. Variety. p. 7. Accesat în – via Internet Archive.
- ↑ „50 Top-Grossing Films”. Variety. . p. 21. Accesat în – via Internet Archive.
- ↑ „'Godfather' B.O. $7,397,164”. Daily Variety. . p. 1.
- ↑ „The Godfather is now a phenomenon (advert)”. Variety. . pp. 12–13. Accesat în – via Internet Archive.
- ↑ Green, Abel (). „'Godfather': Boon To All Pix”. Variety. p. 3. Accesat în – via Internet Archive.
- ↑ „Robert Wise – The Sound of Music (1965)”. American Film Institute. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Wedman, Len (). „Birth of a Nation classic proves it's still fantastic”. The Vancouver Sun. p. 39.
- ↑ „Godfather 1 all-time earner”. The Gazette. Montreal. Reuters. . p. 21.
- ↑ „The Godfather (Re-issue) (1997)”. Box Office Mojo. Arhivat din original la . Accesat în .
North America:$1,267,490
- ↑ Dirks, Tim. „Top Films of All-Time: Part 1 – Box-Office Blockbusters”. AMC Filmsite.org. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „All Time Box Office Adjusted for Ticket Price Inflation”. Box Office Mojo. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „The Mafia in Popular Culture”. History. A&E Television Networks. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „The Godfather (1972)”. Rotten Tomatoes. Fandango Media. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „The Godfather (1972)”. Metacritic. CBS Interactive. Arhivat din original la . Accesat în .
- 1 2 Sarris, Andrew (). „Films in Focus”. The Village Voice. Village Voice, LLC. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Kael, Pauline (). „Alchemy”. The New Yorker. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „Ebert's 10 Best Lists: 1967–present”. Chicago Sun-Times. Arhivat din original la .
- ↑ Ebert, Roger (). „The Godfather”. Chicago Sun-Times. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Siskel, Gene (). „The Movie Reviews”. Chicago Tribune. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Oscars (). „Marlon Brando's Best Actor Oscar® win for "The Godfather"”. YouTube. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Katz, Brigit (). „Indigenous Rights Activist Sacheen Littlefeather Dies at 75”. Smithsonian Magazine. Accesat în .
- ↑ Rudy Obias (), 9 Oscar Nominations That Were Revoked"Composer Nino Rota was also nominated for Best Original Dramatic Score, but the accolade was later revoked when the Academy learned that Rota used some of his own score from the 1958 Italian comedy Fortunella in The Godfather. Two years later, Rota won an Academy Award for his work on The Godfather: Part II."
- ↑ „Previous Nominees & Winners”. The Writers Guilds Awards. Writers Guild of America. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Sterritt., David (). „An Offer Hollywood Can't Refuse”. CBS News. Arhivat din original la .
- ↑ „Film Study 2015”. Italic Institute of America. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „Italic Institute of America: Film Study 2015 : A Century of Little Progress (1914–2014)” (PDF). Italic.org. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ „The Godfather: A Cultural Phenomenon”. University of Pennsylvania. . Arhivat din original la .
- ↑ Gambino, Megan (). „What is The Godfather Effect?”. Smithsonian. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „AFI's 100 Years... 100 Movie Quotes”. American Film Institute. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ „AFI's 100 Years...100 Movies” (PDF). American Film Institute. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ „AFI's 100 Years...100 Thrills” (PDF). American Film Institute. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ „AFI's 100 Years...100 Movie Quotes” (PDF). American Film Institute. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ „AFI's 100 Years of Film Scores” (PDF). American Film Institute. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ „AFI's 100 Years...100 Movies (10th Anniversary Edition)” (PDF). American Film Institute. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ↑ „AFI's 10 Top 10: Top 10 Gangster”. American Film Institute. Arhivat din original la . Accesat în .
- ↑ Sursele nu sunt de acord cu privire la data la care Paramount și-a confirmat intenția de a ecraniza romanul lui Mario Puzo, Nașul, într-un lungmetraj. Lucrarea lui Harlan Lebo menționează că anunțul a fost făcut în ianuarie 1969,[13] în timp ce cartea lui Jenny Jones situează data anunțului la trei luni după publicarea romanului, în iunie 1969.[20]
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Block, Alex Ben; Wilson, Lucy Autrey (). George Lucas's Blockbusting: A Decade-by-Decade Survey of Timeless Movies Including Untold Secrets of Their Financial and Cultural Success. New York, New York: HarperCollins. ISBN 978-0-06-177889-6. Arhivat din original la . Accesat în .
- Browne, Nick (). „Fearful A-Symmetries: Violence as History in the Godfather Films”. În Browne, Nick. Francis Ford Coppola's The Godfather Trilogy (PDF). Cambridge University Press. doi:10.1017/CBO9781139172912.002. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- Coppola, Francis F (). The Godfather Notebook. Regan Arts. ISBN 978-1-68245-074-1.
- Cowie, Peter (). The Godfather Book. London, England: Faber and Faber Limited. ISBN 978-0-571-19011-9.
- De Stefano, George (). „Chapter 4: Don Corleone Was My Godfather”. An Offer We Can't Refuse: The Mafia in the Mind of America. New York: Faber and Faber. pp. 94–135. ISBN 978-0-571-21157-9. OCLC 60420173. Arhivat din original la . Accesat în .
- Gelmis, Joseph (). „Merciful Heavens, Is This The End of Don Corleone?”. New York. 4 (34). ISSN 0028-7369. Arhivat din original la . Accesat în .
- Jones, Jenny M. (). The Annotated Godfather: The Complete Screenplay. New York, New York: Black Dog & Leventhal. ISBN 978-1-57912-739-8. Arhivat din original la . Accesat în .
- Lebo, Harlan (). The Godfather Legacy: The Untold Story of the Making of the Classic Godfather Trilogy. London, England: Simon & Schuster. ISBN 978-0-684-83647-8. Arhivat din original la . Accesat în .
- Lebo, Harlan (). The Godfather Legacy: The Untold Story of the Making of the Classic Godfather Trilogy Featuring Never-Before-Published Production Stills. London, England: Simon & Schuster. ISBN 978-0-7432-8777-7. Arhivat din original la . Accesat în .
- Phillips, Gene D. (). Godfather: The Intimate Francis Ford Coppola. Lexington, Kentucky: University Press of Kentucky. ISBN 978-0-8131-4671-3. Arhivat din original la . Accesat în .
- Santopietro, Tom (). The Godfather Effect: Changing Hollywood, America, and Me. New York, New York: Thomas Dunne Books. ISBN 978-1-250-00513-7. Arhivat din original la . Accesat în .
- Stanley, Timothy (). Citizen Hollywood: How the Collaboration Between LA and DC Revolutionized American Politics. New York, New York: Thomas Dunne Books. ISBN 978-1-250-03249-2. Arhivat din original la . Accesat în .
- Williams, Joe (). Hollywood Myths: The Shocking Truths Behind Film's Most Incredible Secrets and Scandals. Minneapolis, Minnesota: MBI Pub. Co. and Voyageur Press. ISBN 978-1-250-03249-2. Arhivat din original la . Accesat în .
- Welsh, James M.; Phillips, Gene D.; Hill, Rodney F. (). The Francis Ford Coppola Encyclopedia. Lanham, Maryland: Scarecrow Press. ISBN 978-0-8108-7651-4. Arhivat din original la . Accesat în .
- Von Gunden, Kenneth (). Postmodern Auteurs: Coppola, Lucas, De Palma, Spielberg and Scorsese
. McFarland & Company. ISBN 978-0-89950-618-0.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Nașul la Wikimedia Commons- Nașul la Internet Movie Database
- Nașul în Catalogul Institutului American de Film
- Nașul la Box Office Mojo
- Nașul (film) la Rotten Tomatoes
- Nașul (film) la Metacritic
- The Godfather essay de Michael Sragow pe website-ul National Film Registry
- Al Pacino on the inside story of The Godfather din cartea Sonny Boy de Al Pacino
- Filme din 1972
- Filme regizate de Francis Ford Coppola
- Filme americane din 1972
- Filme cu acțiunea în New York
- Filme cu acțiunea în 1945
- Filme cu acțiunea în 1955
- Filme despre mafia americană
- Filme despre mafia siciliană
- Filme din Registrul Național de Film (SUA)
- Filme în limba engleză din 1972
- Filme American Zoetrope
- Filme Paramount Pictures
- Filme premiate cu Oscar
- Filme de crimă din 1972
- Filme dramatice din 1972
- Filme dramatice istorice americane
- Filme dramatice istorice din anii 1970
- Filme dramatice istorice în limba engleză
- Filme epice americane
- Filme epice din anii 1970
- Filme istorice din 1972
- Filme politice americane
- Filme politice din anii 1970
- Filme thriller de crimă americane
- Filme thriller de crimă din anii 1970
- Filme thriller de crimă în limba engleză
- Filme thriller din 1972
