Die Linke

Oameni-cheie
Stânga
Die Linke


Abreviere	DIE LINKE
Președinte	Ines Schwerdtner Luigi Pantisano
Date
Înființat	16 iunie 2007; acum 19 ani, 3 luni și 27 zile (2007-06-16)
Sediu	Karl-Liebknecht-Haus Kleine Alexanderstraße 28 D-10178 Berlin
Ziar	Neues Deutschland
Organizație de tineret	Tineretul Stângii
Număr de membri (Decembrie 2025)	▲ 123,126^[1]
Format din	PDS WASG
Informații
Ideologie oficială	Socialism democratic^[2] Populism de stânga^[3] Anticapitalism^[4] Antifascism^[5] Antimilitarism^[6]
Poziție politică	Stânga^[7]^A[›]
Afiliere europeană	Partidul Stângii Europene
Grup europarlamentar	Stânga în Parlamentul European
Culori oficiale	Roșu (oficial)^[a] Mov (uzual)^[b]
Bundestag	64 / 630
Bundesrat	4 / 69
Parlamente regionale	79 / 1.891
Parlamentul European	3 / 96
Miniștrii-președinți de stat	0 / 16
Drapelul partidului

Prezență online
www.die-linke.de
^ A: Fiind un partid de stânga cu o orientare largă, a fost descris și ca fiind de extremă stângă de către mai multe instituții de presă. ^[10]
Modifică date / text

Die Linke (înregistrat ca „DIE LINKE.”,[diː ˈlɪŋkə]; transliterat: Stânga), cunoscut și ca Partidul Stângii (germană Linkspartei, pronunțat [ˈlɪŋkspaʁˌtaɪ] ^ⓘ), este un partid politic german socialist democrat. Formațiunea a fost înființată la 16 iunie 2007 prin fuziunea dintre WASG (Arbeit & soziale Gerechtigkeit – Die Wahlalternative, transliterat: Munca și Justiția Socială – Alternativa Electorală) și Linkspartei.PDS (transliterat: Partidul Socialismului Democrat).

WASG a apărut ca o desprindere din Partidul Social-Democrat din Germania (SPD),^[11] fiind fondat de membri și sindicaliști care considerau că SPD se îndepărtează de interesele angajaților. Noul partid urmărea să pună un accent mai puternic pe drepturile lucrătorilor, protecția socială și justiția economică.^[12]

PDS (Partidul Socialismului Democrat) s-a format după reunificarea Germaniei din foști cetățeni ai Republicii Democrate Germane (RDG/DDR) și din membri ai curentului socialist democrat care s-a desprins din fostul partid de guvernământ al RDG, SED (partidului din fosta Germanie de Est, Partidul Unității Socialiste din Germania).^[13]

Prin unirea celor două formațiuni s-a urmărit crearea unui partid de stânga care să reprezinte atât cetățenii din vestul, cât și din estul Germaniei și să ofere o voce politică comună pentru preocupările sociale și economice ale acestora.^[14] Susținătorii fuziunii au susținut că reunirea celor două partide ar putea contribui la reprezentarea intereselor cetățenilor din întreaga Germanie și la reducerea diviziunilor politice și sociale dintre est și vest rămase după reunificare..^[15]

Din iunie 2026, copreședinții partidului Die Linke sunt Ines Schwerdtner și Luigi Pantisano.^[16] Partidul deține 64 din cele 630 de locuri în parlamentul federal german (Bundestag), după ce a obținut 8,8% din voturile exprimate la alegerile federale germane din 2025. Grupul său parlamentar este cel mai mic dintre cele cinci prezente în Bundestag și este condus de copreședinții parlamentari Heidi Reichinnek și Sören Pellmann.^[17]

Die Linke este reprezentat în șapte dintre cele șaisprezece parlamente regionale ale Germaniei, inclusiv în patru dintre cele cinci landuri din est. Începând cu anul 2026, partidul face parte din guvernele landurilor Bremen și Mecklenburg-Pomerania Inferioară în calitate de partener junior. În perioada 2014–2024, partidul a condus o coaliție în Turingia, alături de Partidul Social Democrat și de Verzi, sub conducerea ministrului-președinte Bodo Ramelow. Die Linke este membru fondator al Partidului Stângii Europene și reprezintă al cincilea partid ca mărime din cadrul grupului Stânga din Parlamentul European. În decembrie 2025, Die Linke avea 123.126 de membri înregistrați.^[18]

Die Linke promovează antimilitarismul.

Istorie

Context

Articol principal: Partidul Socialismului Democrat (Germania)

Principalul predecesor al partidului Die Linke a fost Partidul Socialismului Democrat (PDS), care a apărut din Partidul Unității Socialiste (SED), aflat la guvernare în Germania de Est (RDG). În octombrie 1989, confruntându-se cu o impopularitate tot mai mare, SED l-a înlocuit pe liderul de lungă durată Erich Honecker cu Egon Krenz; acesta a inițiat un program de reforme limitate, inclusiv legalizarea grupurilor de opoziție. De asemenea, a relaxat restricțiile privind circulația între Berlinul de Est și cel de Vest, ceea ce a dus, în mod neintenționat, la căderea Zidului Berlinului. SED a renunțat la „rolul său conducător” în luna noiembrie, iar Krenz a demisionat la scurt timp după aceea. I-a succedat Gregor Gysi, membru al unui grup de reformatori care susțineau Revoluția Pașnică. Aliatul său, Hans Modrow – noul președinte al Consiliului de Miniștri – a devenit liderul național de facto.^[19]

În încercarea de a-și schimba imaginea, partidul a exclus majoritatea membrilor fostei conduceri, inclusiv pe Honecker și Krenz; noul guvern a negociat cu grupările de opoziție și a organizat alegeri libere. Până la momentul congresului extraordinar de la jumătatea lunii decembrie, SED nu mai era un partid marxist-leninist. Și-a completat denumirea cu sintagma „Partidul Socialismului Democrat” (PDS), renunțând ulterior la acronimul SED în luna februarie. PDS s-a definit ca o formațiune pro-democratică și socialistă, susținătoare a suveranității Germaniei de Est. Partidul l-a desemnat pe Modrow drept candidat principal pentru alegerile generale din 1990 din Germania de Est, însă a suferit o înfrângere categorică, clasându-se pe locul al treilea cu 16,4% din voturile exprimate. PDS a fost exclus din evoluțiile politice ulterioare din cauza reticenței opoziției – ajunsă acum la putere –, care considera partidul ca fiind intrinsec legat de regimul comunist, în ciuda schimbării numelui.^[20]

După ce a debutat cu un scor modest de 2,4% la nivel național în alegerile federale germane din 1990 — desfășurate imediat după reunificarea Germaniei —, PDS a câștigat popularitate pe parcursul anilor '90, impunându-se ca un partid de protest în landurile din est. La alegerile federale din 1998, partidul a obținut 5,1% din voturi, prag suficient pentru a câștiga mandate parlamentare direct, fără a mai depinde de victoriile în circumscripții uninominale, așa cum se întâmplase în 1994. Până în anii 2000, PDS devenise al doilea partid ca mărime în toate parlamentele landurilor din est, cu excepția Mecklenburg-Pomerania Inferioară. În ciuda succeselor electorale, PDS s-a confruntat cu conflicte interne cauzate de dispute ideologice, cu o scădere cronică a numărului de membri și cu o lipsă aproape totală de susținere în landurile din vest, unde trăia 85% din populația Germaniei. Alegerile federale din 1994 au fost marcate și de campania „șosetelor roșii” („red socks”), utilizată de partidele de centru-dreapta — inclusiv CDU/CSU și Partidul Liber Democrat (FDP) — pentru a descuraja formarea unei eventuale coaliții de stânga (SPD–PDS–Verzii). Analiștii au apreciat că această strategie a dat probabil roade, fiind considerată unul dintre factorii decisivi în victoria la limită a lui Helmut Kohl și a alianței CDU/CSU–FDP. Campania a fost criticată ca o încercare evidentă de a discredita întreaga stângă politică; PDS a revalorificat însă acest simbol în propriul avantaj, începând să imprime imagini cu șosete roșii pe materialele sale promoționale.^[21]

Alianța PDS–WASG

În ianuarie 2005, un grup de social-democrați și sindicaliști nemulțumiți a fondat partidul „Muncă și Justiție Socială – Alternativa Electorală” (WASG), o formațiune de stânga care se opunea reformelor din domeniul muncii și protecției sociale incluse în „Agenda 2010” a cancelarului federal Gerhard Schröder. Partidul a obținut un rezultat modest, de 2,2%, la alegerile regionale din Renania de Nord-Westfalia din luna mai, nereușind să câștige niciun mandat. În urma acestor alegeri, guvernul SPD aflat la putere a suferit o înfrângere zdrobitoare, fapt interpretat pe scară largă drept un semn al lipsei de popularitate a partidului SPD la nivel federal. Ulterior, cancelarul Schröder a convocat alegeri federale anticipate, care urmau să aibă loc în septembrie.^[22]

Die Linke

Predecesorii Die Linke, și partidul scindat Alianța Sahra Wagenknecht^[23]

WASG a continuat să atragă noi membri, determinând conducerea PDS să propună o alianță între cele două partide. Mizând pe baza solidă a PDS în est și pe potențialul de creștere al WASG în vest, partidele sperau să intre împreună în Bundestag. Acestea au convenit asupra unui pact electoral prin care nu vor concura una împotriva celeilalte în circumscripțiile uninominale și vor alcătui liste electorale comune, incluzând candidați din ambele formațiuni. De asemenea, au decis să fuzioneze într-un singur partid în anul 2007. Pentru a marca această nouă colaborare, PDS și-a schimbat denumirea în „Partidul de Stânga.PDS” (germană Die Linke.PDS). Lista comună a candidat sub numele „Stânga.PDS” (germană Die Linke.PDS), deși în landurile din vest – unde PDS era privit cu reticență din cauza asocierii sale cu RDG – mențiunea „PDS” era opțională. Profilul alianței a fost consolidat semnificativ în luna iunie, odată cu aderarea la WASG a fostului ministru federal de finanțe Oskar Lafontaine, care părăsise SPD în urma alegerilor din Renania de Nord-Westfalia. El a fost desemnat cap de listă al partidului pentru alegerile federale, împărțind prim-planul cu Gregor Gysi, reprezentantul PDS.^[24]

Sondajele de la începutul verii indicau faptul că lista unificată a Stângii ar putea obține până la 12% din voturi; o vreme, a părut posibil ca formațiunea să depășească Verzii și FDP, devenind astfel al treilea partid ca mărime din Bundestag. Pe parcursul campaniei, partidul a fost frecvent criticat. Cu ocazia unui eveniment, Oskar Lafontaine a descris termenul Fremdarbeiter (lucrători străini – o expresie asociată cu regimul nazist) drept o amenințare la adresa forței de muncă germane. Deși a susținut că s-a exprimat greșit, un grup de scriitori germani de renume l-a acuzat, într-un articol publicat în Die Welt, că a încercat în mod deliberat să atragă votanți xenofobi și de extremă dreapta.^[25]

La alegerile federale din 2005, partidul de stânga PDS a depășit pragul electoral, obținând 8,7% din voturi și 53 de mandate. Acesta a devenit al patrulea partid ca mărime din Bundestag. Rezultatul alegerilor a fost neconcludent; partidele de stânga – SPD, Verzii și Stânga.PDS – dețineau împreună majoritatea, însă SPD nu a dorit să colaboreze cu Stânga.PDS. Rezultatul a fost formarea unei mari coaliții între CDU și SPD.^[26]

Fondarea partidului

Negocierile pentru fuziunea oficială a partidelor PDS și WASG au continuat pe parcursul anului următor, până la încheierea unui acord final pe 27 martie 2007.^[27] Noul partid, denumit „Stânga” (Die Linke), și-a ținut congresul de constituire la Berlin, pe 16 iunie 2007. Lothar Bisky și Oskar Lafontaine au fost aleși copreședinți, în timp ce Gregor Gysi a devenit liderul grupului parlamentar al partidului în Bundestag.

Partidul unificat a devenit rapid, pentru prima dată, o forță importantă în Germania de Vest. A depășit pragul electoral în Bremen în 2007, iar pe parcursul anului 2008 a obținut mandate în Saxonia Inferioară, Hessa și Hamburg. „Sistemul cu cinci partide” din Germania devenise acum o realitate atât în vest, cât și în est.^[28]

În 2009, Die Linke a obținut 7,5% din voturi la alegerile europene. Pe parcursul anului au avut loc alegeri în șase landuri. Partidul a înregistrat o creștere în Turingia și Hessa și a obținut mandate în premieră în Schleswig-Holstein și Saarland. Oskar Lafontaine a candidat ca lider de listă în Saarland, conducând partidul spre cel mai bun rezultat al său într-un land din vestul Germaniei, cu 21,3% din voturi. În Saxonia și Brandenburg, numărul voturilor pentru Die Linke a scăzut ușor, însă formațiunea a rămas al doilea partid ca mărime în ambele landuri.^[29]

Alegerile federale din 2009

În urma prăbușirii electorale a Partidului Social Democrat la alegerile federale din 27 septembrie 2009, partidul Die Linke a obținut 11,9% din voturi, sporindu-și reprezentarea în Bundestag de la 54 la 76 de mandate – o cifră reprezentând puțin sub jumătate din mărimea grupului parlamentar al SPD. Formațiunea a devenit al doilea cel mai popular partid în landurile din est, cu 28,5% din voturi, înregistrând totodată un succes notabil în vest, cu 8,3%. A fost cel mai popular partid în Saxonia-Anhalt și Brandenburg și a câștigat șaisprezece mandate în circumscripții uninominale. Cu toate acestea, Die Linke a rămas în opoziție.

Partidul Die Linke a obținut mandate în parlamentul celui mai populat land german, Renania de Nord-Westfalia, în urma alegerilor din mai 2010. Formațiunea deținea acum locuri în treisprezece dintre cele șaisprezece landuri germane, fiind absentă doar din trei landuri situate în sudul cu tradiție conservatoare.^[30]

În ianuarie 2010, Oskar Lafontaine a anunțat că, din cauza tratamentului continuu pentru cancer, nu va candida pentru un nou mandat la conducerea partidului în cadrul viitorului congres. La congresul din luna mai, nici Lothar Bisky nu a optat pentru o nouă candidatură. Klaus Ernst și Gesine Lötzsch au fost aleși drept noii lideri ai partidului.^[31]

Câteva săptămâni mai târziu, SPD și Verzii au invitat partidul Die Linke să-l susțină pe candidatul lor pentru alegerile prezidențiale din 2010, independentul Joachim Gauck – fost activist pentru drepturile civile și împotriva comunismului în Germania de Est și, între 1991 și 2000, primul Comisar Federal pentru Arhivele Stasi. Aceștia au sugerat că era o oportunitate pentru Die Linke de a lăsa în urmă trecutul comunist și de a-și manifesta sprijinul necondiționat față de democrație.^[32] Totuși, partidul a refuzat să-l susțină, invocând poziția acestuia favorabilă războiului din Afganistan și criticile sale la adresa formațiunii.^[33] De asemenea, au respins candidatura conservatorului Christian Wulff, favoritul cancelarului Angela Merkel,^[34] propunând în schimb propria candidată, pe jurnalista de televiziune Luc Jochimsen.^[35] Tabăra „roșu-verde” a reacționat cu dezamăgire.^[36] Președintele SPD, Sigmar Gabriel, a descris poziția partidului Die Linke drept „bizară și jenantă”, declarându-se șocat de faptul că aceștia îl considerau pe Joachim Gauck un adversar din cauza activității sale de investigare a abuzurilor din RDG.^[37] SPD și Verzii se așteptau ca Die Linke să-l susțină pe Gauck în cel de-al treilea tur de scrutin, decisiv; totuși, după retragerea lui Jochimsen, majoritatea delegaților Die Linke s-au abținut de la vot.^[36]^[38] Wulff a fost ales cu majoritate absolută.^[39]

Partidul se afla într-o poziție izolată înaintea alegerilor prezidențiale din martie 2012. Guvernul federal (format din CDU/CSU și FDP) a invitat SPD și Verzii să convină asupra unui candidat de consens susținut de toate partidele; formațiunea Die Linke a fost exclusă. Părțile invitate au căzut în cele din urmă de acord să-l susțină pe Joachim Gauck. Die Linke a refuzat, din nou, să-și exprime susținerea pentru acesta.^[40] Președintele SPD, Sigmar Gabriel, a criticat din nou partidul, susținând că membrii acestuia nutreau „simpatie față de Republica Democrată Germană” și erau nemulțumiți de rolul lui Gauck în anchetele privind crimele comise de Stasi.^[41]^[42] Die Linke a propus-o pe Beate Klarsfeld, o jurnalistă și activistă antifascistă vocală, care investigase numeroși criminali de război naziști. Ea a obținut 10,2% din voturile delegaților. Gauck a fost ales din primul tur, cu 80,4% din voturi.

Situația partidului Die Linke a început să se deterioreze în 2011, formațiunea suferind o serie de eșecuri și înfrângeri până în 2013, în special în landurile din vestul țării. Partidul nu a reușit să obțină mandate în Renania-Palatinat și Baden-Württemberg și a înregistrat pierderi în Bremen, Berlin și Saarland. Un aspect esențial a fost pierderea mandatelor în parlamentele landurilor Schleswig-Holstein, Renania de Nord-Westfalia și Saxonia Inferioară.

Pe 11 aprilie 2012, Gesine Lötzsch a demisionat din funcția de copreședinte al partidului, invocând problemele de sănătate ale soțului său. Ulterior, Klaus Ernst a anunțat că nu va candida pentru un nou mandat de lider la congresul partidului din luna iunie.^[43] Katja Kipping, care deținea funcția de vicepreședinte din 2007, a fost aleasă copreședinte cu 67,1% din voturi. Bernd Riexinger a fost ales celălalt copreședinte cu 53,5% din voturi, câștigând o competiție strânsă împotriva lui Dietmar Bartsch.^[44]

Alegerile federale din 2013

La alegerile federale din 2013, Die Linke a obținut 8,6% din voturile la nivel național și a câștigat 64 de mandate, înregistrând o scădere față de anul 2009. Cu toate acestea, pe fondul prăbușirii partidului FDP, formațiunea a urcat pe locul al treilea. După formarea celei de-a doua „mari coaliții” între CDU și SPD, Die Linke a devenit principalul partid de opoziție.^[45]

Partidul și-a păstrat la limită mandatele în alegerile regionale din Hessa, desfășurate în aceeași zi cu alegerile federale.^[46] În 2014, Die Linke a suferit o înfrângere majoră în Brandenburg, pierzând o treime din voturi și coborând pe locul al treilea. Cu toate acestea, a rămas partener minoritar într-o coaliție condusă de SPD.^[47]

Alegerile regionale din Turingia din 2014 au reprezentat cel mai mare succes al partidului de până atunci; acesta nu doar că a obținut cel mai bun rezultat electoral la nivel de land (28,2%), dar a și format prima coaliție condusă de unul dintre membrii săi. Partidul a reușit să negocieze o coaliție de tip „roșu-roșu-verde” cu SPD și Verzii, iar Bodo Ramelow a fost ales ministru-președinte de către Landtagul Turingiei, devenind primul membru al partidului care a ocupat funcția de șef al guvernului unui land german.^[48]

În 2015, Die Linke a înregistrat câștiguri modeste în orașele-land Hamburg și Bremen. Partidul a suferit în Saxonia-Anhalt o înfrângere similară celei din Brandenburg, survenită cu 18 luni mai devreme, coborând pe locul al treilea și pierzând o treime din ponderea voturilor. În septembrie, după alegerile regionale din 2016, Die Linke a intrat la guvernare în Berlin, devenind al doilea partener ca mărime într-o coaliție cu SPD și Verzii.

Alegerile federale din 2017

La alegerile federale din 2017, partidul Die Linke a coborât pe locul al cincilea, pe fondul revenirii FDP pe locul al patrulea și al ascensiunii AfD pe locul al treilea. Formațiunea a suferit pierderi semnificative în fiefurile sale tradiționale din est, însă a înregistrat un câștig net la nivel național datorită rezultatelor mai bune din landurile vestice, ajungând la 9,2% din voturi (o creștere de 0,6 puncte procentuale).^[49]

Pe parcursul anului 2017, partidul nu a reușit să revină în parlamentele landurilor Schleswig-Holstein, Renania de Nord-Westfalia și Saxonia Inferioară, în ciuda creșterii numărului de voturi în toate cele trei landuri. Declinul lent al partidului în Saarland a continuat, acesta obținând 12,8% din voturi în luna martie. În 2018, partidul și-a păstrat mandatele în Hessa. Kipping și Riexinger au fost realeși pentru a treia oară în cadrul congresului partidului din 2018, obținând 64,5%, respectiv 73,8% din voturi.^[50]

Partidul Die Linke a înregistrat rezultate mixte în 2019. La alegerile europene, a scăzut la 5,5%, cel mai slab rezultat obținut la un scrutin la nivel național de la înființarea formațiunii. La alegerile regionale din Bremen, desfășurate în aceeași zi, partidul a obținut rezultate ușor îmbunătățite și a intrat, în premieră, într-un guvern dintr-un land vestic, în cadrul unei coaliții conduse de SPD și Verzi. Die Linke a suferit pierderi majore la alegerile regionale din Brandenburg și Saxonia, organizate pe 1 septembrie, pierzând aproape jumătate din cota de voturi în fiecare dintre acestea, și a ieșit din guvernul landului Brandenburg, din care făcea parte din 2009.^[51]

La alegerile regionale din Turingia din 2019, Ramelow a condus partidul către cel mai bun rezultat din istoria sa, obținând 31,0% din voturi și devenind, în premieră, cel mai mare partid dintr-un parlament regional, deși coaliția sa de guvernare „roșu-roșu-verde” și-a pierdut majoritatea. În februarie 2020, Thomas Kemmerich (FDP) a fost ales ministru-președinte al landului cu sprijinul AfD și al CDU, însă a demisionat imediat pe fondul unei indignări generale. După o criză guvernamentală prelungită, Ramelow a fost reales pentru un al doilea mandat, conducând un guvern minoritar.^[52]

În august 2020, Kipping și Riexinger au anunțat că vor renunța la funcțiile de copreședinți, în conformitate cu regulamentele partidului care prevăd că nicio funcție nu poate fi deținută de aceeași persoană mai mult de opt ani.^[53] Un congres al partidului fusese programat pentru perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2020, însă a fost anulat pe 27 octombrie din cauza agravării pandemiei de COVID-19 în Germania;^[54] în schimb, partidul a organizat un congres în format complet digital în zilele de 26 și 27 februarie 2021.^[55] Janine Wissler, lidera grupului parlamentar din Hessa, și Susanne Hennig-Wellsow, lidera filialei din Turingia, au fost alese copreședinte pe 27 februarie, obținând 84%, respectiv 71% din voturile exprimate.^[56]

Alegerile federale din 2021

În timpul alegerilor federale germane din 2021, partidul Die Linke a dorit să devină partener într-o coaliție de guvernare alături de SPD și Verzi.^[57] Pe măsură ce popularitatea CDU/CSU scădea drastic în sondaje, iar cea a SPD creștea, în ultima lună a campaniei, guvernul conservator a lansat o campanie de tip „panica roșie” (isterie anticomunistă) împotriva Die Linke și a perspectivei unei coaliții de stânga (roșu-roșu-verde),^[58] folosind tactici de stigmatizare ideologică și alimentând temerile privind extremismul;^[59]^[21] partidul își alesese o nouă conducere moderată și propusese un program vizibil mai moderat față de cel din campaniile electorale anterioare.^[60]^[61] A urmat un fenomen de fugă a capitalului către Elveția, generat de teama privind creșterea impozitelor pentru persoanele înstărite, prin introducerea unor taxe mai mari pe moștenire și a unui impozit pe avere.^[62]

Partidul Die Linke a obținut 4,9% din voturi și 39 de mandate la alegerile federale din 26 septembrie – cel mai slab rezultat al său de la înființarea oficială în 2007 – nereușind la limită să atingă pragul electoral de 5%. Cu toate acestea, partidul a beneficiat de o reprezentare proporțională completă, întrucât a câștigat trei mandate uninominale: două în Berlin și unul în Leipzig. Acest lucru a însemnat o scădere netă de 4,3 puncte procentuale a ponderii voturilor și o pierdere totală de 30 de mandate. De remarcat este faptul că Petra Pau a fost învinsă în circumscripția sa uninominală din Berlin-Marzahn – Hellersdorf. Din cauza rezultatului slab al partidului Die Linke, unei coaliții de stânga i-au lipsit câteva mandate pentru a obține majoritatea în Bundestag.^[63]

Alegerile regionale din Berlin și Mecklenburg-Pomerania Inferioară au avut loc în aceeași zi. Partidul Die Linke a înregistrat pierderi minore în ambele landuri, dar a intrat totuși în guvernele de coaliție din fiecare dintre acestea. În Berlin, a format o coaliție reînnoită cu SPD și Verzii.^[64] În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, a înlocuit CDU în rolul de partener junior al SPD.^[65]^[66]

După alegerile federale, partidul Die Linke s-a confruntat cu conflicte interne, iar declinul său a continuat. O lovitură majoră a venit în urma alegerilor regionale din Saarland, din martie 2022, partidul pierzându-și toate mandatele pe fondul conflictului dintre conducerea filialei regionale și Oskar Lafontaine; acesta din urmă a refuzat să mai candideze și a părăsit partidul cu puțin timp înainte de scrutin.^[67] În plus, au apărut acuzații de sexism și abuz în cadrul filialei din Hessa, inclusiv unele care o vizau pe Janine Wissler. În luna aprilie, Susanne Hennig-Wellsow a demisionat din funcția de copreședinte, invocând problemele recente ale partidului și dorința de a petrece mai mult timp alături de familie.^[68] Noi eșecuri au urmat la alegerile regionale din Schleswig-Holstein și Renania de Nord-Westfalia, desfășurate în luna mai.^[69]^[70]

2022–2025: lupte interne și scindare

Invazia rusă a Ucrainei din 2022 a scos la iveală falii în cadrul partidului. Conducerea și majoritatea membrilor au adoptat o poziție fermă de susținere a Ucrainei, în timp ce facțiunea din jurul Sahrei Wagenknecht s-a opus sancțiunilor împotriva Rusiei.^[71] La congresul partidului din luna iunie, Janine Wissler a fost realeasă în funcția de lider, iar Martin Schirdewan – copreședinte al grupului Stânga din Parlamentul European (GUE/NGL) – a fost ales succesor al lui Hennig-Wellsow. Ambii s-au confruntat cu contracandidați apropiați facțiunii lui Wagenknecht, obținând majorități de 57%, respectiv 61% din voturi.^[72]

Într-un discurs susținut în Bundestag în luna septembrie, Wagenknecht a criticat guvernul federal pentru declanșarea a ceea ce ea a numit „un război economic fără precedent împotriva celui mai important furnizor de energie” al țării și a cerut ridicarea sancțiunilor impuse Rusiei. Discursul a fost boicotat de jumătate dintre deputații partidului Die Linke și a atras numeroase solicitări din partea colegilor ca aceasta să demisioneze. S-a relatat că sute de membri au părăsit partidul din cauza acestei dispute, inclusiv Fabio De Masi, un fost membru marcant al Bundestagului. Publicația Die Tageszeitung a relatat că susținătorii lui Wagenknecht începuseră deja să planifice înființarea unui partid separat, care să participe la alegerile europene din 2024.^[73]^[74]^[71]

La alegerile regionale din Berlin din 2023, partidul Die Linke a pierdut două mandate în Camera Reprezentanților din Berlin; totodată, la alegerile regionale din Bremen din 2023, și-a păstrat cele 10 mandate în Bürgerschaft-ul din Bremen.^[75]^[76] La alegerile regionale din Hessa din 2023, Die Linke a ieșit din parlament după ce a obținut 3,1% din voturi, pierzându-și astfel cele 9 mandate întrucât nu a atins pragul electoral de 5% necesar pentru reprezentare.^[77]

În octombrie 2023, Wagenknecht și alți nouă membri ai Bundestagului – inclusiv copreședintele grupului parlamentar, Amira Mohamed Ali, și fostul lider federal Klaus Ernst – și-au anunțat intenția de a părăsi partidul Die Linke și de a înființa o nouă formațiune: Alianța Sahra Wagenknecht.^[78] Această mișcare a dus la scăderea numărului de membri ai Die Linke sub pragul minim necesar pentru menținerea unui grup parlamentar oficial în Bundestag, astfel că acesta a fost dizolvat preventiv pe 6 decembrie.^[79] În februarie, formațiunea a fost reorganizată sub forma unui grup cu statut diminuat. Fostul lider al grupului parlamentar, Dietmar Bartsch, a refuzat să candideze din nou.^[80] Heidi Reichinnek și Sören Pellmann – care candidaseră anterior împotriva lui Wissler și Schirdewan pentru conducerea federală – și-au anunțat intenția de a concura împotriva tandemului susținut de conducerea partidului, format din Clara Bünger și Ates Gürpinar. În primul tur de scrutin, Reichinnek a învins-o pe Bünger cu 14 voturi la 13; în al doilea tur, Gürpinar s-a retras în favoarea lui Bünger, însă aceasta a fost învinsă din nou de Pellmann, tot cu 14 voturi la 13.^[81]

Partidul Die Linke a înregistrat cel mai slab rezultat din istoria sa la alegerile la nivel național cu ocazia scrutinului european din iunie 2024, obținând doar 2,7% din voturi și trei mandate. În luna următoare, Wissler și Schirdewan au anunțat că nu vor candida pentru un nou mandat la viitorul congres al partidului.^[82]

În septembrie, partidul a suferit înfrângeri majore la alegerile regionale din Brandenburg, Saxonia și Turingia. În Turingia, a ajuns pe locul al patrulea, cu 13%, în timp ce în Brandenburg și Saxonia a coborât sub pragul de 5%, reușind cu greu să-și păstreze mandatele în acest din urmă land. În schimb, BSW a obținut rezultate solide, clasându-se pe locul al treilea în fiecare dintre aceste landuri.^[83] În octombrie, congresul partidului i-a ales pe Ines Schwerdtner și Jan van Aken drept noii copreședinți, aceștia întâmpinând o opoziție minimă.^[84] Până pe 31 decembrie 2024, numărul membrilor de partid crescuse la 58.532 (după ce scăzuse de la 54.214 la sfârșitul anului 2022 la 50.251 la sfârșitul anului 2023).^[85]^[86]^[87]

Alegerile federale din 2025

Până la momentul convocării alegerilor federale anticipate în decembrie 2024, partidul Die Linke înregistra în sondaje un scor de aproximativ 3% și, în general, nu se anticipa că va reveni în Bundestag. Formațiunea i-a desemnat pe Jan van Aken și Heidi Reichinnek drept candidați principali ai campaniei. Având în vedere rezultatele slabe din sondaje, partidul a promovat și un trio de candidați pentru circumscripțiile uninominale — Gregor Gysi, Bodo Ramelow și Dietmar Bartsch — în încercarea de a depăși pragul electoral de 5%. Această inițiativă a fost supranumită „Mission Silberlocke” („părul argintiu”), cu referire la vârsta acestora.^[88]

Die Linke a înregistrat o creștere neașteptată a sprijinului în timpul campaniei, ajungând la 6–7% cu o săptămână înainte de alegeri. La sfârșitul lunii ianuarie, Heidi Reichinnek a susținut un discurs în Bundestag în care a condamnat ferm colaborarea legislativă a liderului CDU, Friedrich Merz, cu partidul Alternativa pentru Germania (AfD); discursul a devenit ulterior viral pe rețelele de socializare.^[89] Acest moment a fost urmat de o creștere a popularității și a numărului de membri ai partidului, în special în rândul femeilor și al tinerilor. Sondajele sugerau că formațiunea ar putea deveni cel mai popular partid în rândul alegătorilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Evenimentele de campanie și discursurile lui Reichinnek au atras un public tot mai numeros, presa numind-o „vedetă a rețelelor de socializare”.^[90] Opoziția fermă a partidului față de AfD, politicile privind locuințele și impozitarea, atitudinea favorabilă imigranților, precum și dezamăgirea față de celelalte partide de stânga au fost identificate drept posibile puncte forte în campanie.^[88]^[91]^[92]^[93] Contrastul dintre Die Linke și BSW a fost, de asemenea, un subiect dezbătut în presă.^[94]

La alegerile din 23 februarie 2025, Die Linke a obținut 8,8% din voturi și 64 de mandate, cel mai bun rezultat al său din 2017 încoace. Partidul a câștigat șase mandate uninominale, inclusiv cele ale lui Gregor Gysi, Sören Pellmann și Bodo Ramelow, precum și trei mandate pentru candidați noi în Berlin: Ines Schwerdtner în Lichtenberg, Pascal Meiser în Friedrichshain-Kreuzberg și Ferat Koçak în Neukölln. Această din urmă victorie a marcat prima dată când Die Linke a câștigat un mandat uninominal în fostul Berlin de Vest. Sondajele la ieșirea de la urne au indicat că Die Linke a fost cel mai popular partid în rândul alegătorilor cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, obținând 25% din voturile acestui grup, și a atras 16% din voturile celor cu vârste între 25 și 34 de ani. Partidul a câștigat voturi în special de la alegătorii Verzilor și ai SPD, precum și de la cei care votaseră anterior partide mici sau nu participaseră la vot, pierzând în schimb un număr mai mic de voturi în favoarea BSW.^[95]^[96]^[97]

Ideologie și platformă

Die Linke pledează pentru socialismul democratic^[98]^[99]ca alternativă la capitalism.^[4] Die Linke adoptă o poziție fățiș antimilitaristă.^[100] Ca platformă a politicii de stânga în contextul globalizării, Die Linke reunește diverse facțiuni, de la comuniști până la social-democrați. În cadrul convenției comune desfășurate în martie 2007 împreună cu formațiunea „Muncă și Justiție Socială – Alternativa Electorală” (WASG), a fost adoptat un document care stabilea principiile politice ale partidului. Programul oficial al partidului a fost aprobat cu o majoritate covârșitoare în cadrul conferinței desfășurate la Erfurt, în octombrie 2011.^[101]

Die Linke este uneori considerată parte a taberei germane de centru-stânga.^[102]^[103] A fost descrisă drept formațiune de extremă stânga de către jurnaliști din cadrul unor instituții de presă precum BBC,^[104] Euronews,^[105] The Guardian,^[106] Der Spiegel,^[107] Politico,^[108] și The New York Times.^[109]

Politică economică

Die Linke urmărește creșterea cheltuielilor guvernamentale în domenii precum investițiile publice, educația, cercetarea și dezvoltarea, cultura și infrastructura, precum și majorarea impozitelor pentru marile corporații. Formațiunea pledează pentru creșterea cotelor impozitului pe moștenire și pentru reintroducerea impozitului pe averea netă a persoanelor fizice. Partidul vizează o progresivitate liniară a impozitului pe venit, măsură care ar reduce povara fiscală pentru veniturile mici, concomitent cu majorarea cotelor de impozitare pentru veniturile medii și mari. Combaterea portițelor legislative care permit evitarea plății impozitelor reprezintă o temă constantă, întrucât Die Linke consideră că acestea avantajează în primul rând persoanele cu venituri ridicate. Partidul urmărește supunerea piețelor financiare unei reglementări guvernamentale mai stricte, având ca obiectiv, printre altele, reducerea speculațiilor cu obligațiuni și instrumente financiare derivate. De asemenea, partidul dorește consolidarea legislației antitrust și sprijinirea cooperativelor pentru a descentraliza economia. Alte reforme economice susținute de partid includ promovarea solidarității și a unei mai mari autonomii decizionale pentru lucrători, interzicerea fracturării hidraulice, respingerea privatizării și introducerea unui salariu minim federal,^[110] precum și, la un nivel mai general, răsturnarea structurilor de proprietate și de putere în cadrul cărora – citând aforismul lui Karl Marx – „omul este o ființă degradată, înrobită, abandonată și disprețuită”.^[111]

Politică externă

În ceea ce privește politica externă, Die Linke pledează pentru dezarmare la nivel internațional, excluzând totodată orice formă de implicare a Bundeswehr-ului în afara Germaniei. Partidul solicită retragerea trupelor americane din Germania,^[112] precum și înlocuirea NATO cu un sistem de securitate colectivă care să includă Rusia ca stat membru.^[113] Membrii săi consideră că politica externă a Germaniei ar trebui să se limiteze strict la obiectivele diplomației civile și ale cooperării, evitând confruntarea; totuși, ei apreciază că aceste revendicări reprezintă mai degrabă o viziune – nefiind destinate unei implementări imediate și neputând fi considerate condiții prealabile inflexibile pentru formarea unei coaliții federale de stânga de tip „roșu-roșu-verde”.^[114]^[115]

În manifestul său, partidul afirmă: „Orice formă de sprijin pentru statele NATO care, la fel ca Turcia lui Erdoğan, ignoră dreptul internațional, trebuie sistată imediat.”^[116] Die Linke a criticat planul de apărare al Germaniei care vizează Arabia Saudită, stat implicat în războiul din Yemen și acuzat de încălcări masive ale drepturilor omului.^[117]^[118] Die Linke susține anularea în continuare a datoriilor țărilor în curs de dezvoltare și majorarea ajutorului pentru dezvoltare, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite, Organizația Mondială a Comerțului, Banca Mondială și prin diverse tratate bilaterale între state. Partidul susține reforma Organizației Națiunilor Unite, cu condiția ca aceasta să vizeze un echilibru echitabil între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare. Die Linke dorește desființarea tuturor bazelor militare americane de pe teritoriul Germaniei – și, dacă este posibil, din întreaga Uniune Europeană – prin intermediul unui tratat cu caracter obligatoriu. Die Linke salută integrarea europeană, opunându-se totodată politicilor pe care le consideră neoliberale în cadrul Uniunii Europene. Partidul militează pentru democratizarea instituțiilor UE și pentru un rol mai important al Organizației Națiunilor Unite în politica internațională.^[119] Die Linke s-a opus atât războiului din Afganistan, cât și celui din Irak,^[110] precum și Tratatului de la Lisabona.^[120]

Rusia

Partidul are o poziție ambivalentă față de războiul ruso-ucrainean. Gregor Gysi a descris Rusia ca fiind un stat capitalist, iar partidul a calificat drept ilegale anexarea Crimeii de către Federația Rusă și intervenția militară rusă în Ucraina; cu toate acestea, Gysi a remarcat că membrii mai vechi ai partidului manifestă o puternică simpatie față de Rusia și Uniunea Sovietică.^[121] În mai 2014, partidul a declarat că Ucraina nu ar trebui să primească niciun fel de sprijin din partea Germaniei atât timp cât în guvernul său există fasciști.^[122] Unii membri și foști membri ai partidului (precum deputatul Andrej Hunko, care între timp a părăsit partidul și s-a alăturat BSW) sunt susținători fervenți ai Republicii Populare Donețk și ai Republicii Populare Lugansk.^[123]

China

Partidul adoptă o poziție prietenoasă față de China;^[124] Sevim Dağdelen, fostă vicepreședintă a grupului parlamentar Die Linke din Bundestag (în prezent membră a BSW), a criticat discursul președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prin care aceasta pleda pentru o nouă politică a UE față de China, afirmând că „UE și statele sale membre doresc să conteste puterea emergentă a Chinei, inclusiv prin mijloace militare”.^[124]

Israel

Pe 22 octombrie 2023, în urma atacului Hamas asupra Israelului, Martin Schirdewan, fost copreședinte al partidului Die Linke, a luat cuvântul la o manifestație de solidaritate cu Israelul desfășurată la Berlin.^[125]

În cadrul unui congres al filialei din Berlin, desfășurat pe 11 octombrie 2024, aceasta a adoptat o rezoluție prin care condamna atacul Hamas asupra Israelului, declara că atacul Hamas nu justifică încălcarea dreptului internațional de către armata israeliană, reafirma dreptul Israelului la existență, acuza stânga antisionistă de antisemitism, cerea eliberarea tuturor ostaticilor deținuți de Hamas, solicita guvernului german să înceteze livrarea de armament către Israel și își exprima sprijinul pentru soluția celor două state.^[126]^[127] O săptămână mai târziu, în urma unor dezbateri aprinse, congresul federal al partidului a aprobat o declarație diferită, în care erau salutate „eforturile Curții Internaționale de Justiție de a preveni un genocid”, iar referirile la stânga antisionistă au fost atenuate.^[126] În semn de dezacord cu rezoluția federală, cinci membri marcanți din Berlin au părăsit partidul.^[128]

În decembrie 2024, activistul palestiniano-german Ramsis Kilani a fost exclus din partidul Die Linke de către o comisie de arbitraj a formațiunii, pe fondul unor acuzații de antisemitism relatate de publicația Der Tagesspiegel – acuzații despre care criticii poziției pro-Israel a partidului susțin că sunt distorsionate, falsificate și scoase din context.^[127]^[129] Anterior, instanța a stabilit că Der Tagesspiegel acuzase în mod fals de antisemitism un spațiu cultural pro-palestinian.^[130]^[131]^[132]

Partidul Die Linke a criticat decizia lui Friedrich Merz de a-l invita în Germania pe premierul israelian Beniamin Netanyahu, având în vedere mandatul de arestare emis pe numele acestuia de Curtea Penală Internațională (CPI). Jan van Aken a declarat: „Dacă Vladimir Putin vine în Germania, atunci acest mandat de arestare trebuie pus în executare. Același lucru este valabil și în cazul lui Netanyahu.”^[133]

Organizare

Facțiuni interne

Die Linke se remarcă printr-un sistem neobișnuit de puternic și formalizat de facțiuni interne, prevăzut în statutul partidului. Facțiunile care întrunesc un număr suficient de membri au dreptul de a trimite delegați la congresele partidului. Partidul este divizat în mod tradițional între facțiuni reformiste – precum Rețeaua Stângii Reformiste și Forumul pentru Socialism Democratic – și facțiuni ortodoxe, cum ar fi Platforma Comunistă, Stânga Anticapitalistă și Stânga Socialistă. Stânga Emancipatoare ocupă o poziție intermediară.

Totuși, începând cu anul 2015, partidul a trecut printr-o reorientare internă datorată influenței dominante a Sahrei Wagenknecht, care pleda pentru revenirea la o orientare axată fundamental pe clasa muncitoare și la poziții populiste, pe fondul crizei refugiaților din Europa din 2015 și al ascensiunii partidului Alternativa pentru Germania (AfD). Ca răspuns, numeroși reformatori din est și membri ai facțiunilor de stânga radicală s-au aliat în cadrul curentului larg „Stânga Mișcărilor Sociale” (Bewegungslinke), dedicat mișcărilor sociale, ecologismului și progresismului intersecțional.^[134]^[135] Aripa de stânga domină în mare măsură partidul, niciun membru al facțiunii Wagenknecht nefiind ales în conducerea executivă la congresul din 2022.^[136]

Facțiune	Descriere
Stânga anticapitalistă Antikapitalische Linke (AKL)	O grupare înființată în 2006, care urmărește consolidarea profilului anticapitalist al partidului. Membrii AKL se autodefinesc ca fiind orientați către mișcările sociale și caută să colaboreze cu partide din afara parlamentului și cu mișcări de stânga. Aceștia se aliniază aripii ortodoxe de stânga a partidului Die Linke și susțin că formațiunea ar trebui să participe la guverne de coaliție doar dacă sunt îndeplinite anumite criterii minime, printre care: absența privatizărilor, refuzul participării la operațiuni militare și evitarea oricăror reduceri în domeniul asistenței sociale sau al serviciilor publice.^[137]^[138]^[139] BfV clasifică AKL drept o grupare extremistă. În 2020, AKL număra 1.060 de membri.^[140] Printre membrii săi marcanți se numără Tobias Pflüger, Cornelia Hirsch, Ulla Jelpke, Lucy Redler și Niema Movassat.
Platforma comunistă Kommunistische Plattform (KPF)	A apărut inițial ca o grupare în cadrul PDS. Este mai puțin critică la adresa Republicii Democrate Germane decât alte curente și susține poziții marxiste ortodoxe.^[141]^[139] Un „obiectiv strategic” al KPF este „construirea unei noi societăți socialiste, valorificând experiențele pozitive ale socialismului real și învățând din greșeli”.^[142] Principalul său lider a fost Sahra Wagenknecht, fostă copreședintă a grupului parlamentar al partidului din Bundestag. BfV clasifică KPF drept o organizație extremistă. În 2020, gruparea număra 1.122 de membri.^[140]
Forumul pentru Socialism Democratic Forum demokratischer Sozialismus (fds)	Un grup socialist democratic^[143] considerat parte a aripii reformiste a partidului.^[139] Înființat inițial în 2002 sub numele de Forumul „A doua înnoire”, a fost reorganizat în 2007 pentru a promova pozițiile PDS în cadrul noului partid „Stânga” (Die Linke).^[144] Grupul pune accent pe drepturile civile și pe progresismul social și susține cooperarea cu SPD și cu Verzii. Printre membrii săi marcanți se numără Dietmar Bartsch și Luise Neuhaus-Wartenberg.
Platforma Ecologistă Ökologische Plattform (ÖPF)	Un curent care promovează politica verde și ecosocialismul.^[145] Fondat în 1994 în cadrul PDS, acesta critică capitalismul și susține „decreșterea”.^[146] Gruparea se descrie drept „un forum pentru toți ecologiștii de stânga” și este deschis în mod explicit persoanelor care nu sunt membre ale partidelor de stânga.^[147]
Stânga Emancipatoare Emanzipatorische Linke (Ema.Li)	Un curent socialist libertar cofondat în mai 2009 de Katja Kipping, Caren Lay și Julia Bonk.^[148] Aceștia pledează pentru o democrație radicală și o societate descentralizată, susținând totodată mișcările sociale.^[149] Ema.Li este descrisă ca ocupând o „poziție de mijloc” între aripile reformistă și cea ortodoxă ale partidului.^[139] Gruparea acceptă atât membri ai altor facțiuni, cât și persoane care nu fac parte din partid. Printre membrii marcanți, pe lângă cofondatoare, se numără Christoph Spehr și Anne Helm.
Dialogul Gera/Dialogul Socialist Geraer Dialog/Sozialistischer Dialog (GD/SD)	Gruparea a fost înființată în februarie 2003 ca reacție la influența tot mai mare a facțiunilor orientate spre reformă, precum „Rețeaua Stângii Reformiste”. Membrii săi se opuneau abandonării marxismului și a ceea ce percepeau drept o tranziție către modelul economiei sociale de piață.^[150] Începând cu anul 2021, facțiunea este recunoscută doar parțial în cadrul partidului.^[151] În 2018, BfV a clasificat GD/SD drept organizație extremistă, însă nu a inclus gruparea în raportul său din 2020^[152]^[140]
Forumul Marxist Marxistisches Forum (MF)	A fost fondat în 1995 în cadrul PDS pentru a promova marxismul clasic. Gruparea critică aripile și pozițiile reformiste ale partidului și manifestă adesea simpatie față de RDG. Începând cu anul 2021, facțiunea este recunoscută doar parțial în cadrul partidului.^[151] În raportul său din 2018, BfV a clasificat gruparea drept „comunistă ortodoxă” și extremistă, menționând că aceasta avea 400 de membri.^[153] Forumul Marxist nu a figurat în raportul BfV din 2020.^[140]
Rețeaua Stângii Reformiste Netzwerk Reformlinke	A fost înființată inițial în 2003 ca un curent în cadrul PDS care promova social-democrația.^[154] Este strâns legată de Forumul Socialist Democrat, constituit în aceeași perioadă. Rețeaua Stângii Reformiste susține cu fermitate participarea la guverne de coaliție alături de SPD și de Verzi. Aceasta reunește o serie de politicieni marcanți ai stângii, printre care vicepreședinta Bundestagului, Petra Pau, liderul filialei din Saxonia-Anhalt, Wulf Gallert, precum și Jan Korte, Stefan Liebich și Halina Wawzyniak. Începând cu anul 2021, această facțiune nu mai este recunoscută în cadrul partidului.^[139]
Stânga Socialistă Sozialistische Linke (SL)	Include elemente de stânga de orientare keynesiană și comuniști reformiști, urmărind să orienteze partidul către mișcarea sindicală. Este considerată parte a aripii de stânga a partidului.^[139] Mulți dintre liderii grupării „Stânga Socialistă” au fost anterior membri ai WASG, iar gruparea se inspiră din modelul Partidului Socialist din Olanda și al Partidului Refondării Comuniste din Italia.^[155] Curentul socialist revoluționar Marx21 își desfășoară activitatea în cadrul acestei grupări, întrucât nu îndeplinește condițiile necesare pentru a forma o facțiune distinctă. BfV clasifică acest curent drept o grupare extremistă. În anul 2020, gruparea număra 1.000 de membri.^[140] Printre membrii săi de frunte se numără Janine Wissler, Thomas Händel, Jürgen Klute și Christine Buchholz.

Pe lângă platformele recunoscute, o serie de grupări mai mici s-au aliniat partidului Die Linke și predecesorilor săi – precum gruparea trotskistă Alternativa Socialistă (SAV), deși cererile de aderare ale unora dintre liderii săi, inclusiv Lucy Redler, au fost inițial respinse. „Der Funke” (în prezent Partidul Comunist Revoluționar / Revolutionäre Kommunistische Partei), secțiunea din Germania a Internaționalei Comuniste Revoluționare (RCI), a urmărit strategii de tip „entrist” în cadrul partidului, în timp ce Organizația Socialistă Internațională (ISO) – afiliată la Internaționala a patra (după reunificare) – activează, de asemenea, în interiorul Die Linke.^[156] Alte grupări de stânga, precum Partidul Comunist German (DKP), au format alianțe locale cu partidul, dar nu s-au afiliat acestuia. De asemenea, Asociația pentru Perspective de Solidaritate (VsP) susține partidul.

Rezultate electorale

Parlamentul federal (Bundestag)

Alegeri	Circumscripție electorală		Listele partidului		Nr. locurilor obținute	+/–	Guvern
Alegeri	Voturi	%	Voturi	%	Nr. locurilor obținute	+/–	Guvern
2005	3.764.168	8,0 (#4)	4.118.194	8,7 (#4)	54 / 614	▲54	Opoziție
2009	4.791.124	11,1 (#3)	5.155.933	11,9 (#4)	76 / 622	▲ 22	Opoziție
2013	3.585.178	8,2 (#3)	3.755.699	8,6 (#3)	64 / 631	▼12	Opoziție
2017	3.966.035	8,6 (#4)	4.296.762	9,2 (#5)	69 / 709	▲5	Opoziție
2021	2.306.755	5,0 (#7)	2.269.993	4,9 (#7)	39 / 736	▼30	Opoziție
2025	3,932,584	7.9 (#5)	4,355,382	8.8 (#5)	64 / 630	▲25	Opoziție

Parlamentul European

Alegeri	Voturi	%	Nr. locurilor obținute	+/–
2009	1.968.325	7,5 (#5)	8 / 99	▲1
2014	2.167.641	7,4 (#4)	7 / 96	▼ 1
2019	2.056.010	5,5 (#5)	5 / 96	▲ 2
2024	1,091,268	2.74 (#8)	3 / 96	▼ 2

Landtaguri

Parlament de stat	Alegeri	Voturi	%	Locuri	+/–	Statut
Baden-Württemberg	2026	237,062	4.4 (#5)	0 / 157	▬ 0	Extraparlamentar
Bavaria	2023	200,795	1.5 (#7)	0 / 203	▬ 0	Extraparlamentar
Berlin	2026	468,060	25.6 (#1)	47 / 158	▲ 25	Va fi anunțat
Brandenburg	2024	44,692	3.0 (#6)	0 / 88	▼ 10	Extraparlamentar
Bremen	2023	137,676	10.9 (#4)	10 / 87	▬ 0	Coaliție SPD-Verzii-Stânga
Hamburg	2025	487,729	11.2 (#4)	15 / 123	▲ 2	Opoziție
Hesse	2023	86,821	3.1 (#7)	0 / 133	▼ 9	Extraparlamentar
Saxonia Inferioară	2022	98,585	2.7 (#6)	0 / 146	▬ 0	Extraparlamentar
Mecklenburg-Vorpommern	2026	66,388	6.5 (#3)	5 / 71	▼ 4	Va fi anunțat
Renania de Nord-Westfalia	2022	146,634	2.1 (#6)	0 / 195	▬ 0	Extraparlamentar
Renania Palatinat	2026	88,967	4.4 (#5)	0 / 105	▬ 0	Extraparlamentar
Saarland	2022	11,689	2.6 (#6)	0 / 51	▼ 7	Extraparlamentar
Saxonia	2024	104,888	4.5 (#6)	5 / 119	▼ 9	Opoziție
Saxonia-Anhalt	2026	112,541	8.6 (#5)	8 / 83	▼ 4	Va fi anunțat
Schleswig-Holstein	2022	23,035	1.7 (#7)	0 / 69	▬ 0	Extraparlamentar
Turingia	2024	157,641	13.1 (#4)	12 / 90	▼ 17	Opoziție

Note

↑ Used in the party logo and flag.
↑ Utilizare de către guvernul german în diagramele sale parlamentare.^[8]^[9]

Referințe

↑ Müller, Moritz J. (23 ianuarie 2026). „Membership Boom Among the Left Party”. Bild (în germană). Arhivat din original la 24 ianuarie 2026. Accesat în 7 februarie 2026.
↑ Nordsieck, Wolfram (2017). „Germany”. Parties and Elections in Europe.
↑ Michael Keating; David McCrone, ed. (2013). The Crisis of Social Democracy in Europe. Edinburgh University Press. p. 147. ISBN 978-0748665822.
1 2 Decker, Frank. „Die Programmatik der LINKEN | Parteien in Deutschland | bpb”. bpb.de. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "bpb.de" este definit de mai multe ori cu conținut diferit
↑ „BAG Antifaschismus”. Die Linke. Accesat în 6 mai 2021.
↑ Cockburn, Cynthia (2012). Antimilitarism: Political and Gender Dynamics of Peace Movements. Palgrave Macmillan. p. 130. ISBN 9780230359758. Accesat în 14 februarie 2017 – via Google Books.
↑ Fèvre, Raphaël, ed. (2021). A Political Economy of Power: Ordoliberalism in Context, 1932-1950. Oxford University Press. p. 2. ISBN 978-0-197-60780-0. This reference to ordoliberalism has also resonated across the wide spectrum of German politics—albeit in a spirit of opposition to the CDU—from left-wing party leaders of Die Linke to the far-right of Alternative für Deutschland.
↑ „Bundestagswahl 2013”. Tagesschau (în germană). 9 octombrie 2013. Arhivat din original la 8 aprilie 2015. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ „Bundestagswahl 2021”. Bundeswahlleiter (în germană). Federal Returning Officer. 15 octombrie 2021. Arhivat din original la 3 martie 2022. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑
BBC News:
- Hill, Jenny (5 decembrie 2014). „Die Linke triumph: Mixed reaction as German far-left gains power”. BBC News. Arhivat din original la 17 iulie 2018. Accesat în 20 iulie 2018.
Euronews:
- „Far-left Die Linke take charge of German region”. Euronews. 20 noiembrie 2014. Arhivat din original la 22 septembrie 2019. Accesat în 5 mai 2020.
Der Spiegel:
- Hawley, Charles (19 septembrie 2013). „German Left Party Strong But Shunned by Mainstream”. Der Spiegel. Arhivat din original la 22 septembrie 2020. Accesat în 5 mai 2020.
Politico Europe:
- Lunday, Chris (11 februarie 2025). „Germany's far-left party sees membership surge before election”. Politico Europe. Arhivat din original la 15 februarie 2025. Accesat în 17 februarie 2025.
↑ Bildung, Bundeszentrale für politische. „Sozialdemokratische Partei Deutschlands (SPD)” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.
↑ Bildung, Bundeszentrale für politische. „Wahlalternative Arbeit und soziale Gerechtigkeit (WASG)” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.
↑ Bildung, Bundeszentrale für politische. „Die Linkspartei” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.
↑ Bildung, Bundeszentrale für politische (28 mai 2026). „Etappen der Parteigeschichte der Linken | Parteien in Deutschland” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.
↑ „Die Linke will Ostler und Westler miteinander versöhnen”, Der Spiegel (în germană), 16 octombrie 2010, ISSN 2195-1349, accesat în 9 septembrie 2026
↑ „Wahl des Parteivorstandes: Die Linke” (în germană). Die Linke. Accesat în 9 septembrie 2026.
↑ „Parteivorstand 2026-2028: Die Linke” (în germană). Die Linke. Accesat în 9 septembrie 2026.
↑ „Abgeordnete in den Parlamenten: Die Linke” (în germană). Die Linke. Accesat în 9 septembrie 2026.
↑ Hudson, Kate (2012), „A Successful Model? Die Linke (the Left Party — Germany)”, În Hudson, Kate, The New European Left: A Socialism for the Twenty-First Century? (în engleză), London: Palgrave Macmillan UK, pp. 83–98, doi:10.1057/9781137265111_5, ISBN 978-1-137-26511-1, accesat în 3 martie 2026 Parametru necunoscut |chapter-url-access= ignorat (ajutor)
↑ Sarotte, Mary Elise (2014). 1989: The Struggle to Create Post-Cold War Europe (second edition). Princeton, NJ: Princeton University Press.
1 2 Fürstenau, Marcel (24 septembrie 2021). „German election: Could there soon be a left-wing government?”. Deutsche Welle. Arhivat din original la 26 septembrie 2021. Accesat în 1 octombrie 2021.
↑ „Bitter defeat forces Schröder to seek early national elections”. EURACTIV. 23 mai 2005.
↑ „Parteien nach 1989”. teachsam.de (în germană). Arhivat din original la 9 ianuarie 2024. Accesat în 9 ianuarie 2024.
↑ „A new dawn for Germany's left?”. dw.com (în engleză). Arhivat din original la 7 decembrie 2025. Accesat în 3 martie 2026.
↑ „Writers warn about Linkspartei”. signandsight. 1 iulie 2005. Accesat în 3 iunie 2012. The article originally appeared in German in Die Welt on 30 June 2005.
↑ „Bundestag election 2005 - The Federal Returning Officer”. Bundeswahlleiterin.de. Arhivat din original la 15 aprilie 2026. Accesat în 3 martie 2026.
↑ van Haute, Emilie; Gauja, Anika, ed. (2015). Party Members and Activists. Routledge. p. 85. ISBN 978-1-317-52432-8. Accesat în 22 august 2017 – via Google Books.
↑ Dempsey, Judy (11 mai 2007). „Social Democrats smell victory in regional elections in Bremen, Germany”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Arhivat din original la 23 ianuarie 2025. Accesat în 3 martie 2026.
↑ „National Results Germany: 2009 Constitutive session”. European Parliament. Arhivat din original la 6 iulie 2025. Accesat în 3 martie 2026.
↑ Tucker, Joshua A. „The Other Big Recent Election Result: 2010 North Rhine Westphalia Election in Germany”. Good Authority (în engleză). Accesat în 3 martie 2026.
↑ Connolly, Kate (25 ianuarie 2010). „Oskar Lafontaine resignation leaves German political left in chaos”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Accesat în 3 martie 2026.
↑ Greven, Ludwig (29 iunie 2010). „Präsidentenwahl: Linke, wählt Gauck!” [Presidential election: Left, choose Gauck!]. Die Zeit (în germană). Arhivat din original la 24 aprilie 2025. Accesat în 3 iunie 2012.
↑ „'Nicht wählbar': Linke ist gegen Gauck”. n-tv (în germană). 28 iunie 2010. Arhivat din original la 26 noiembrie 2025. Accesat în 3 decembrie 2025.
↑ „Linke verhindert Gauck, Wulff wird Präsident”. Manager Magazin (în germană). 30 iunie 2012. Arhivat din original la 27 noiembrie 2025. Accesat în 3 decembrie 2025.
↑ Ehrenberg, Markus (9 iunie 2010). „Tagesschau: Luc Jochimsen? Oder doch Lukrezia?”. Der Tagesspiegel (în germană). Arhivat din original la 15 aprilie 2023. Accesat în 3 iunie 2012.
1 2 „Streit über Präsidentenwahl: Linke verteidigt Anti-Gauck-Kurs”. Spiegel Online (în germană). 1 iulie 2010. Arhivat din original la 7 decembrie 2025. Accesat în 3 decembrie 2025.
↑ „Bundespräsident – Gabriel: Lafontaine-Kritik an Gauck peinlich”. Focus (în germană). 17 iunie 2010. Arhivat din original la 23 mai 2013. Accesat în 20 februarie 2012.
↑ „Gauck-Boykott vertieft die Gräben”. N24. 1 iulie 2010. Mentenanță CS1: Pipe lipsă (link)
↑ Kinkel, Lutz (1 iulie 2010). „Bundespräsidentenwahl: Politik am Rande des Nervenzusammenbruchs”. Stern (în germană). Arhivat din original la 15 martie 2018. Accesat în 3 iunie 2012.
↑ „Bundesversammlung: Gauck soll am 18. März gewählt werden – Linke erwägt eigene Nominierung”. Der Tagesspiegel (în germană). AFP. 20 februarie 2012. Arhivat din original la 13 aprilie 2023. Accesat în 3 iunie 2012.
↑ „Gabriel greift Linke an: 'Betonköpfe, die Stasi-Aufklärung unanständig finden'”. Focus. 26 februarie 2012. Arhivat din original la 25 octombrie 2016. Accesat în 5 septembrie 2026. Mentenanță CS1: Pipe lipsă (link)
↑ „Gabriel: Linke lehnt Gauck wegen Sympathie für DDR ab”. N24 (în germană). AFP. 26 februarie 2012.
↑ Freitag, Bettina (13 ianuarie 2012). „Linkspartei diskutiert über Lötzsch-Nachfolge” (în germană). tagesschau.de. Accesat în 3 iunie 2012.
↑ „Kipping und Riexinger führen tief zerstrittene Linke”. Der Spiegel (în germană). 2 iunie 2012. Arhivat din original la 16 decembrie 2016. Accesat în 3 aprilie 2020.
↑ „Final result of the Election to the German Bundestag 2013”. The Federal Returning Officer. Arhivat din original la 25 septembrie 2013. Accesat în 23 septembrie 2013.
↑ „German election results — federal Bundestag and Hesse state results (in five charts)”. Suffragio (în engleză). 23 septembrie 2013. Arhivat din original la 8 februarie 2026. Accesat în 3 martie 2026.
↑ „2014 Brandenburg state election”, Wikipedia (în engleză), 9 februarie 2026, accesat în 3 martie 2026
↑ „Thuringia's November revolution”. The Economist. ISSN 0013-0613. Arhivat din original la 1 ianuarie 2024. Accesat în 3 martie 2026.
↑ „Results Germany - The Federal Returning Officer”. Bundeswahlleiterin.de. Arhivat din original la 12 aprilie 2026. Accesat în 3 martie 2026.
↑ „Kipping und Riexinger als Linken-Vorsitzende wiedergewählt”. Die Welt. 9 iunie 2018. Arhivat din original la 22 noiembrie 2020. Accesat în 3 aprilie 2020.
↑ „The EP 2019 elections in Germany”. Clingendael (în engleză). Arhivat din original la 1 februarie 2026. Accesat în 3 martie 2026.
↑ „Far-right AfD overtakes Merkel's party in Thuringia election”. dw.com (în engleză). Arhivat din original la 7 februarie 2026. Accesat în 3 martie 2026.
↑ „Germany: Both leaders of socialist Left Party to quit”. Deutsche Welle. 29 august 2020. Arhivat din original la 16 septembrie 2020. Accesat în 12 septembrie 2020.
↑ „Erfurt Party Congress 2020”. Die Linke. Arhivat din original la 31 octombrie 2020. Accesat în 30 octombrie 2020.
↑ „The Left Party Congress will take place completely digitally”. Der Spiegel. 23 ianuarie 2021. Arhivat din original la 2 martie 2021. Accesat în 26 februarie 2021.
↑ „Janine Wissler and Susanne Hennig-Wellsow are the new chairwomen of the Left”. Der Spiegel. 27 februarie 2021. Arhivat din original la 1 martie 2021. Accesat în 27 februarie 2021.
↑ Chadwick, Lauren (23 septembrie 2021). „German far-left party eager to join coalition while others steer clear”. Euronews. Arhivat din original la 21 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ Kirschbaum, Erick (10 septembrie 2021). „German elections: CDU resorts to 'Red Scare' tactics amid slump in the polls”. The Independent. Arhivat din original la 18 iunie 2022. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ „Merkel questions if SPD's Scholz ready to rule out alliance with Left party”. Agence France-Presse. 31 august 2021. Arhivat din original la 1 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021 – via Deutsche Welle.
↑ Oltermann, Philip (24 septembrie 2021), „German progressives dare to dream of leftist 'red-green-red' coalition”, The Guardian (în engleză), ISSN 0261-3077, accesat în 5 septembrie 2026
↑ Hegazy, Sarah; Lehman, Pola (7 septembrie 2021). „Das Wahlprogramm der Partei Die Linke zur Bundestagswahl 2021” [The election manifesto of the party Die Linke for the 2021 federal election]. Democracy (în germană). Manifesto Project. Arhivat din original la 23 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ Hirt, Oliver (24 septembrie 2021). „German millionaires rush assets to Switzerland ahead of election”. Reuters. Arhivat din original la 26 septembrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ „Factbox: German 'traffic light' coalition seen as most likely”. Reuters. 27 septembrie 2021. Arhivat din original la 28 septembrie 2021. Accesat în 27 septembrie 2021.
↑ „Berlin Left votes for red-green-red coalition agreement”. RBB24 (în germană). 17 decembrie 2021. Arhivat din original la 21 decembrie 2021. Accesat în 27 decembrie 2021.
↑ „SPD and Left sign coalition agreement”. Norddeutscher Rundfunk (în germană). 13 noiembrie 2021. Arhivat din original la 5 decembrie 2021. Accesat în 27 decembrie 2021.
↑ „Schwesig is re-elected as Minister-President of MV”. Norddeutscher Rundfunk (în germană). 15 noiembrie 2021. Arhivat din original la 15 noiembrie 2021. Accesat în 27 decembrie 2021.
↑ „Olaf Scholz's SPD secures major win in Saarland state election”. The Guardian. 28 martie 2022.
↑ Thaler, Claudia (20 aprilie 2022). „Hennig-Wellsow resigns as chair of the Left Party”. Die Zeit (în germană). Arhivat din original la 22 aprilie 2022. Accesat în 25 aprilie 2022.
↑ „The Left concedes a 'great defeat' in Schleswig-Holstein”. Merkur (în germană). 9 mai 2022. Arhivat din original la 25 mai 2022. Accesat în 25 mai 2022.
↑ „German state elections show populism in decline on left and right”. The Guardian. 16 mai 2022.
1 2 „Germany's Die Linke on verge of split over sanctions on Russia”. The Guardian. 19 septembrie 2022. Arhivat din original la 14 octombrie 2022. Accesat în 15 octombrie 2022.
↑ „Wissler and Schirdewan new party leaders”. ZDF (în germană). 26 iunie 2022. Arhivat din original la 26 iunie 2022. Accesat în 26 iunie 2022.
↑ „The Left: Hundreds of party resignations after statements by Sahra Wagenknecht”. Der Spiegel (în germană). 13 octombrie 2022. Arhivat din original la 15 octombrie 2022. Accesat în 15 octombrie 2022.
↑ „Left: finance expert Fabio De Masi leaves the party”. Der Spiegel (în germană). 13 septembrie 2022. Arhivat din original la 15 octombrie 2022. Accesat în 15 octombrie 2022.
↑ „Berlin: Conservatives projected to win repeated vote”. Deutsche Welle. 13 februarie 2023. Arhivat din original la 13 februarie 2023. Accesat în 16 august 2023.
↑ „Scholz's Social Democrats win Bremen state vote, Greens slump”. Reuters. 15 mai 2023. Arhivat din original la 18 mai 2023. Accesat în 16 august 2023.
↑ „Germany: Scholz coalition battered in Bavaria, Hesse polls”. Deutsche Welle. 9 octombrie 2023. Arhivat din original la 14 octombrie 2023. Accesat în 13 octombrie 2023.
↑ „German firebrand politician quits far-left Die Linke to set up her own party”. The Guardian. 24 octombrie 2023. Arhivat din original la 28 octombrie 2023. Accesat în 20 februarie 2024.
↑ „Germany's opposition Left Party to dissolve caucus after prominent member launches rival venture”. Associated Press. 14 noiembrie 2023. Arhivat din original la 15 noiembrie 2023. Accesat în 15 noiembrie 2023.
↑ Keinath, Anja (4 februarie 2024). „Bartsch withdraws from the chairmanship of the Left in the Bundestag”. Die Zeit (în germană). Arhivat din original la 20 februarie 2024. Accesat în 20 februarie 2024.
↑ „Pellmann and Reichinnek win battle vote against Left Chairman in the Bundestag”. RND (în germană). 20 februarie 2024. Arhivat din original la 1 martie 2024. Accesat în 20 februarie 2024.
↑ „Left Party leaders Wissler and Schirdewan to step down”. Deutsche Welle. 18 august 2024. Arhivat din original la 5 octombrie 2024. Accesat în 20 octombrie 2024.
↑ Sepp, Maximilian (15 august 2024). „Bündnis Sahra Wagenknecht: Auf dem Weg zur Regierungspartei?”. Der Spiegel (în germană). Arhivat din original la 15 august 2024. Accesat în 15 august 2024.
↑ „Germany: Socialist Left Party elects new leaders”. Deutsche Welle. 19 octombrie 2024. Arhivat din original la 3 decembrie 2025. Accesat în 20 octombrie 2024.
↑ „Mitgliederzahlen 2022: Die Linke”. die-linke.de (în germană). 31 decembrie 2022. Arhivat din original la 18 martie 2025. Accesat în 7 mai 2025.
↑ „Mitgliederzahlen 2023: Die Linke”. die-linke.de (în germană). 31 decembrie 2023. Arhivat din original la 30 ianuarie 2025. Accesat în 7 mai 2025.
↑ „Mitgliederzahlen 2024: Die Linke”. die-linke.de (în germană). 31 decembrie 2024. Arhivat din original la 7 mai 2025. Accesat în 7 mai 2025.
1 2 „Left Party gains confidence as German election nears”. Deutsche Welle. 10 februarie 2025. Arhivat din original la 18 februarie 2025. Accesat în 18 februarie 2025.
↑ Luyken, Jörg (19 februarie 2025). „Heidi Reichinnek: the tattooed hard-Left 'Queen of Tiktok' enjoying late election surge in Germany”. The Telegraph. Arhivat din original la 19 februarie 2025. Accesat în 19 februarie 2025.
↑ Schindler, Franziska (14 februarie 2025). „Social media star in the Bundestag election campaign: Like a phoenix from the red ashes”. Die Tageszeitung (în germană). Arhivat din original la 16 februarie 2025. Accesat în 18 februarie 2025.
↑ „'The lurch to the right scares me': could the left surprise in German election?”. The Guardian. 18 februarie 2025.
↑ „Germany's The Left party sees surge in support after going viral online”. Euronews. 18 februarie 2025. Arhivat din original la 19 februarie 2025. Accesat în 18 februarie 2025.
↑ „Germany's Left party stages late poll surge with fiery call to the 'barricades'”. Reuters. 14 februarie 2025.
↑ „The Improbable Resurgence of Die Linke”. jacobin.com. Arhivat din original la 11 februarie 2025. Accesat în 19 februarie 2025.
↑ Augustin, Kersten (23 februarie 2025). „The Left's electoral success: No time to celebrate now”. Die Tageszeitung (în germană).
↑ „The young vote left, the old vote for the Union”. Der Spiegel (în germană). 23 februarie 2025.
↑ „How Germany voted”. Der Spiegel (în germană). 23 februarie 2025. Arhivat din original la 23 februarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.
↑ Nordsieck, Wolfram (septembrie 2021). „Parties and Elections in Europe”. Parties and Elections in Europe. Arhivat din original la 22 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ Cini, Michelle; Perez-Solorzano Borragan, Nieves, ed. (2013). „Glossary”. European Union Politics. Oxford University Press. p. 387. ISBN 978-0-19-969475-4.
↑ Cockburn, Cynthia (2012). Antimilitarism: Political and Gender Dynamics of Peace Movements. Palgrave Macmillan. p. 130. ISBN 978-0-230-35975-8. Accesat în 14 februarie 2017 – via Google Books.
↑ „Programme of the Die Linke Party”. Die Linke. 23 octombrie 2011. Arhivat din original la 26 septembrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ Ceyhan, Sara, ed. (31 octombrie 2020). How German Parties Select Candidates of Immigrant Origin: Neutrality, Opening Or Closure?. Springer Nature. p. 200. ISBN 978-3-030-59451-0. ... Center-left parties, such as the SPD, BÜNDNIS 90/DIE GRÜNEN, and DIE LINKE, are believed to be more open to IO candidates than political parties further on the center-right of the political spectrum ...
↑ Best, Ulrich (2014). „The Debate about Berlin Tempelhof Airport, or: A Lefebvrean Critique of Recent Debates about Affect in Geography”. În Moravánszky, Ákos; Schmid, Christian; Stanek, Lukasz. Urban Revolution Now: Henri Lefebvre in Social Research and Architecture. Ashgate Publishing. p. 283. ISBN 978-1-4724-0271-4. Arhivat din original la 30 septembrie 2025. Accesat în 6 iulie 2025.
↑ „Die Linke triumph: Mixed reaction as German far-left gains power”, BBC News (în engleză), 5 decembrie 2014, accesat în 5 septembrie 2026
↑ „Far-left Die Linke take charge of German region”, euronews (în engleză), accesat în 5 septembrie 2026
↑ „Far-left Die Linke take charge of German region”, euronews (în engleză), accesat în 5 septembrie 2026
↑ Hawley, Charles (19 septembrie 2013), „German Left Party Strong But Shunned by Mainstream”, Der Spiegel (în engleză), ISSN 2195-1349, accesat în 5 septembrie 2026
↑ Lunday, Chris (11 februarie 2025). „Germany's far-left party sees membership surge before election”. Politico Europe. Arhivat din original la 15 februarie 2025. Accesat în 17 februarie 2025.
↑ „Germany's Far-Right Party May Be Banned. Its Voters Fear Being Left Voiceless”. 27 iulie 2025. Arhivat din original la 29 iulie 2025. Accesat în 28 iulie 2025.
1 2 Rosenberg, Steve (24 septembrie 2009). „German hard left set to gain ground”. BBC News. Arhivat din original la 26 octombrie 2021. Accesat în 31 octombrie 2021.
↑ „Key Programmatic Points” (PDF). Die Linke. p. 5. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2007. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ Stone, Jon (11 iulie 2018). „Germans want Donald Trump to pull US troops out of Germany, poll finds”. The Independent. Arhivat din original la 18 iunie 2022. Accesat în 12 iulie 2018.
↑ „Left party plans to scrap NATO, end troop deployments”. Deutsche Welle. 20 iunie 2021. Arhivat din original la 22 iulie 2025. Accesat în 18 august 2025.
↑ Oltermann, Philip (24 septembrie 2021). „German progressives dare to dream of leftist 'red-green-red' coalition”. The Guardian. Arhivat din original la 27 septembrie 2021. Accesat în 27 septembrie 2021.
↑ Nöstlinger, Nette (20 septembrie 2021). „Germany's Marxist firebrand plots for the Left's moment”. Politico. Arhivat din original la 1 octombrie 2021. Accesat în 1 octombrie 2021.
↑ „Turkey in Germany's 2021 Elections: Political party manifestos and their views on Turkey – Dr Ronald Meinardus”. 9 septembrie 2021. Arhivat din original la 24 octombrie 2021. Accesat în 24 octombrie 2021.
↑ "Opposition parties condemn German defence plan with Saudi Arabia Arhivat în 27 februarie 2017, la Wayback Machine.". The Local. 8 December 2016.
↑ „Germany moving to limit arms sales to Saudi Arabia, UAE, Turkey”. Al-Jazeera. 28 aprilie 2018. Arhivat din original la 24 octombrie 2021. Accesat în 24 octombrie 2021.
↑ „Germany”. Europe Elects. Arhivat din original la 9 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.
↑ „Bundestag paves way for Lisbon Treaty ratification”. EurActive.com. 9 septembrie 2009. Arhivat din original la 9 iunie 2011. Accesat în 28 septembrie 2009.
↑ „Niemiecka partia Lewica: Ukraina nie powinna dostawać pieniędzy od UE, dopóki rządzą nią faszyści”. wiadomosci.gazeta.pl. 11 mai 2014. Arhivat din original la 17 mai 2014. Accesat în 23 noiembrie 2014.
↑ Gysi, Gregor (2014). „Europe and the Crisis in Ukraine: Is the International Community Facing a New East–West Conflict?” (PDF). Israel Journal of Foreign Affairs. VIII (3): 75–87. doi:10.1080/23739770.2014.11446604. Arhivat din original (PDF) la 17 iunie 2015. Accesat în 23 octombrie 2021 – via Israel Council on Foreign Relations.
↑ Meisner, Matthias (20 februarie 2015). „Linken-Abgeordnete auf Abenteuertour im Kriegsgebiet”. Der Tagesspiegel Online (în germană). Arhivat din original la 22 octombrie 2019. Accesat în 22 octombrie 2019.
1 2 Kastner, Jens (20 aprilie 2023). „China finds unlikely allies in Germany's far right and far left”. Nikkei Asia. Arhivat din original la 20 aprilie 2023. Accesat în 12 mai 2023.
↑ „Solidaritätskundgebung mit Israel in Berlin 22.10.2023”. Martin Schirdewan. Arhivat din original la 20 ianuarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.
1 2 Christmann, Karin (18 octombrie 2024). „Beginn des Linken-Parteitags: Um Nahost wird auf der Bühne gestritten – und dahinter”. Der Tagesspiegel (în germană). Arhivat din original la 20 decembrie 2024.
1 2 Flakin, Nathaniel (18 octombrie 2024). „Berlin's Left Party Is Attacking Pro-Palestinian Activists”. Left Voice. Arhivat din original la 10 decembrie 2024. Accesat în 24 februarie 2025.
↑ Peter, Erik (23 octombrie 2024). „Linke in Berlin: Parteiaustritte nach Antisemitismus-Streit”. Die Tageszeitung (în germană). Arhivat din original la 18 martie 2025. Accesat în 27 martie 2025.
↑ Flakin, Nathaniel (13 decembrie 2024). „Germany's Left Party Expels Palestinian Activist”. Left Voice. Arhivat din original la 8 ianuarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.
↑ „Court decision in favor of Oyoun confirms integrity and ends defamation”. Oyoun. 25 martie 2024. Arhivat din original la 28 februarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.
↑ „Oyoun wins legal victory in fight against funding withdrawal”. The Berliner. 23 iulie 2024. Arhivat din original la 25 aprilie 2025. Accesat în 13 martie 2025.
↑ Lawson-Tancred, Jo (26 martie 2024). „Court Sides with Berlin Arts Center Accused of Antisemitism”. Artnet News. Arhivat din original la 20 ianuarie 2025. Accesat în 10 mai 2025.
↑ „Merz says he will find a way for Netanyahu to visit Germany without being arrested”. Reuters. 24 februarie 2025. Arhivat din original la 24 februarie 2025. Accesat în 26 februarie 2025.
↑ „The new confusion”. Neues Deutschland (în germană). 15 iunie 2018. Arhivat din original la 18 decembrie 2022. Accesat în 18 decembrie 2022.
↑ „Where is Germany's Die Linke heading?”. Counterfire. 11 noiembrie 2022. Arhivat din original la 16 decembrie 2022. Accesat în 16 decembrie 2022.
↑ „Left Congress: Movement Left in the majority”. Neues Deutschland (în germană). 26 iunie 2022. Arhivat din original la 16 decembrie 2022. Accesat în 16 decembrie 2022.
↑ „akl Anti-Capitalist Left”. Anti-Capitalist Left (în germană). Arhivat din original la 23 februarie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „Federations: Anti-Capitalist left”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 23 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
1 2 3 4 5 6 Bildung, Bundeszentrale für politische (28 mai 2026). „Die Organisation der Linken | Parteien in Deutschland” (în germană). bpb.de. Accesat în 5 septembrie 2026.
1 2 3 4 5 „Verfassungsschutzbericht 2020” [2020 Report on the Protection of the Constitution] (PDF) (în germană). Federal Office for the Protection of the Constitution. 15 iunie 2021. Arhivat din original (PDF) la 15 iunie 2021.
↑ „Communist Platform”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „Die Linke Brandenburg”. dielinke-brandenburg.de. 8 aprilie 2025. Arhivat din original la 9 aprilie 2025. Accesat în 9 aprilie 2025.
↑ „Forum Democratic Socialism”. Forum Democratic Socialism (în germană). Accesat în 28 octombrie 2021. ^{[nefuncțională – arhivă]}
↑ „Forum Democratic Socialism”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 27 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „Ecological Platform”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „About us”. Ecological Platform (în germană). Arhivat din original la 27 septembrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „Membership”. Ecological Platform (în germană). Arhivat din original la 19 septembrie 2019. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „Ema.Li”. Emancipatory Left (în germană). Arhivat din original la 7 martie 2021.
↑ „Emancipatory Left”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „Die Linkspartei - Gera als Weltanschauung”. 4 martie 2016. Arhivat din original la 4 martie 2016.
1 2 „Verfassungsschutzbericht 2018” (în germană). Bundesministerium des Innern, für Bau und Heimat. Arhivat din original la 7 august 2019. Accesat în 5 septembrie 2026.
↑ „Verfassungsschutzbericht 2017” [2017 Report on the Protection of the Constitution] (PDF) (în germană). Federal Office for the Protection of the Constitution. Arhivat din original (PDF) la 26 iulie 2018. Accesat în 31 martie 2020.
↑ „Verfassungsschutzbericht 2018” (în germană). Bundesministerium des Innern, für Bau und Heimat. Arhivat din original la 7 august 2019. Accesat în 5 septembrie 2026.
↑ „Netzwerk Reformlinke”. sozialisten.de. Arhivat din original la 26 februarie 2018. Accesat în 25 februarie 2018.
↑ „Socialist Left”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.
↑ „The Foundation of an International Socialist Organisation (ISO)”. International Viewpoint. 9 decembrie 2016. Arhivat din original la 28 august 2021. Accesat în 28 august 2021.

Literatură

Elo, Kimmo (2008). „The Left Party and the Long-Term Developments of the German Party System”. German Politics and Society. 26 (88): 50–68. doi:10.3167/gps.2008.260303.
Heilig, Dominic (aprilie 2016). Mapping the European Left: Socialist Parties in the EU (Raport). Rosa Luxemburg Stiftung.
Hough, Dan; Koß, Michael (2009). „Populism Personified or Reinvigorated Reformers? The German Left Party in 2009 and Beyond”. German Politics and Society. 27 (91): 76–91. doi:10.3167/gps.2009.270206.
Knabe, Hubertus (2009). Honeckers Erben. Die Wahrheit über Die Linke. Berlin: Propyläen. ISBN 978-3-549-07329-2.
Patton, David F. (2011). Out of the East: From PDS to Left Party in Unified Germany. State University of New York Press.

Legături externe

Commons

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Die Linke

Site web oficial
Programmatic Points la Wayback Machine (archived 27 septembrie 2007)
Ingar Solty, The New German Left Party Arhivat în 27 februarie 2008, la Wayback Machine., Rosa Luxemburg Foundation
Dan Hough, Michael Koss and Jonathan Olsen: The Left Party in Contemporary German Politics. London: Palgrave, 2007
Ingar Solty: Transformation of the German Political System and European Historical Responsibility of the German Left Party, Das Argument 271, 3/2007, pp. 329–47
Victor Grossman: A Huge Step Towards Left Unity in Germany, Monthly Review Zine
Ingo Schmidt: The Left Opposition in Germany. Why is the Left So Weak When So Many Look For Political Alternatives?, in Monthly Review, May 2007
A New European Socialist Movement? The Rise of the Left Party in Germany by Ingar Solty and Frank Deppe, in Toronto, Canada, 18 March 2008
Was the German Election a Turning Point?, Toronto, Canada, 13 November 2009

[8] Used in the party logo and flag.

[11] Utilizare de către guvernul german în diagramele sale parlamentare.^[8]^[9]

[1] Müller, Moritz J. (23 ianuarie 2026). „Membership Boom Among the Left Party”. Bild (în germană). Arhivat din original la 24 ianuarie 2026. Accesat în 7 februarie 2026.

[Nordsieck-2] Nordsieck, Wolfram (2017). „Germany”. Parties and Elections in Europe.

[keating-3] Michael Keating; David McCrone, ed. (2013). The Crisis of Social Democracy in Europe. Edinburgh University Press. p. 147. ISBN 978-0748665822.

[bpb.de-4] 1 2 Decker, Frank. „Die Programmatik der LINKEN | Parteien in Deutschland | bpb”. bpb.de. Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; numele "bpb.de" este definit de mai multe ori cu conținut diferit

[5] „BAG Antifaschismus”. Die Linke. Accesat în 6 mai 2021.

[6] Cockburn, Cynthia (2012). Antimilitarism: Political and Gender Dynamics of Peace Movements. Palgrave Macmillan. p. 130. ISBN 9780230359758. Accesat în 14 februarie 2017 – via Google Books.

[7] Fèvre, Raphaël, ed. (2021). A Political Economy of Power: Ordoliberalism in Context, 1932-1950. Oxford University Press. p. 2. ISBN 978-0-197-60780-0. This reference to ordoliberalism has also resonated across the wide spectrum of German politics—albeit in a spirit of opposition to the CDU—from left-wing party leaders of Die Linke to the far-right of Alternative für Deutschland.

[9] „Bundestagswahl 2013”. Tagesschau (în germană). 9 octombrie 2013. Arhivat din original la 8 aprilie 2015. Accesat în 23 octombrie 2021.

[10] „Bundestagswahl 2021”. Bundeswahlleiter (în germană). Federal Returning Officer. 15 octombrie 2021. Arhivat din original la 3 martie 2022. Accesat în 23 octombrie 2021.

[12] BBC News:
Hill, Jenny (5 decembrie 2014). „Die Linke triumph: Mixed reaction as German far-left gains power”. BBC News. Arhivat din original la 17 iulie 2018. Accesat în 20 iulie 2018.
Euronews:
„Far-left Die Linke take charge of German region”. Euronews. 20 noiembrie 2014. Arhivat din original la 22 septembrie 2019. Accesat în 5 mai 2020.
Der Spiegel:
Hawley, Charles (19 septembrie 2013). „German Left Party Strong But Shunned by Mainstream”. Der Spiegel. Arhivat din original la 22 septembrie 2020. Accesat în 5 mai 2020.
Politico Europe:
Lunday, Chris (11 februarie 2025). „Germany's far-left party sees membership surge before election”. Politico Europe. Arhivat din original la 15 februarie 2025. Accesat în 17 februarie 2025.

[mwBlE] Hill, Jenny (5 decembrie 2014). „Die Linke triumph: Mixed reaction as German far-left gains power”. BBC News. Arhivat din original la 17 iulie 2018. Accesat în 20 iulie 2018.

[mwBl8] „Far-left Die Linke take charge of German region”. Euronews. 20 noiembrie 2014. Arhivat din original la 22 septembrie 2019. Accesat în 5 mai 2020.

[mwBm8] Hawley, Charles (19 septembrie 2013). „German Left Party Strong But Shunned by Mainstream”. Der Spiegel. Arhivat din original la 22 septembrie 2020. Accesat în 5 mai 2020.

[mwBn4] Lunday, Chris (11 februarie 2025). „Germany's far-left party sees membership surge before election”. Politico Europe. Arhivat din original la 15 februarie 2025. Accesat în 17 februarie 2025.

[13] Bildung, Bundeszentrale für politische. „Sozialdemokratische Partei Deutschlands (SPD)” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.

[14] Bildung, Bundeszentrale für politische. „Wahlalternative Arbeit und soziale Gerechtigkeit (WASG)” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.

[15] Bildung, Bundeszentrale für politische. „Die Linkspartei” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.

[16] Bildung, Bundeszentrale für politische (28 mai 2026). „Etappen der Parteigeschichte der Linken | Parteien in Deutschland” (în germană). bpb.de. Accesat în 9 septembrie 2026.

[17] „Die Linke will Ostler und Westler miteinander versöhnen”, Der Spiegel (în germană), 16 octombrie 2010, ISSN 2195-1349, accesat în 9 septembrie 2026

[18] „Wahl des Parteivorstandes: Die Linke” (în germană). Die Linke. Accesat în 9 septembrie 2026.

[19] „Parteivorstand 2026-2028: Die Linke” (în germană). Die Linke. Accesat în 9 septembrie 2026.

[20] „Abgeordnete in den Parlamenten: Die Linke” (în germană). Die Linke. Accesat în 9 septembrie 2026.

[21] Hudson, Kate (2012), „A Successful Model? Die Linke (the Left Party — Germany)”, În Hudson, Kate, The New European Left: A Socialism for the Twenty-First Century? (în engleză), London: Palgrave Macmillan UK, pp. 83–98, doi:10.1057/9781137265111_5, ISBN 978-1-137-26511-1, accesat în 3 martie 2026 Parametru necunoscut |chapter-url-access= ignorat (ajutor)

[22] Sarotte, Mary Elise (2014). 1989: The Struggle to Create Post-Cold War Europe (second edition). Princeton, NJ: Princeton University Press.

[DW2021-23] 1 2 Fürstenau, Marcel (24 septembrie 2021). „German election: Could there soon be a left-wing government?”. Deutsche Welle. Arhivat din original la 26 septembrie 2021. Accesat în 1 octombrie 2021.

[24] „Bitter defeat forces Schröder to seek early national elections”. EURACTIV. 23 mai 2005.

[25] „Parteien nach 1989”. teachsam.de (în germană). Arhivat din original la 9 ianuarie 2024. Accesat în 9 ianuarie 2024.

[26] „A new dawn for Germany's left?”. dw.com (în engleză). Arhivat din original la 7 decembrie 2025. Accesat în 3 martie 2026.

[27] „Writers warn about Linkspartei”. signandsight. 1 iulie 2005. Accesat în 3 iunie 2012. The article originally appeared in German in Die Welt on 30 June 2005.

[28] „Bundestag election 2005 - The Federal Returning Officer”. Bundeswahlleiterin.de. Arhivat din original la 15 aprilie 2026. Accesat în 3 martie 2026.

[29] van Haute, Emilie; Gauja, Anika, ed. (2015). Party Members and Activists. Routledge. p. 85. ISBN 978-1-317-52432-8. Accesat în 22 august 2017 – via Google Books.

[30] Dempsey, Judy (11 mai 2007). „Social Democrats smell victory in regional elections in Bremen, Germany”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Arhivat din original la 23 ianuarie 2025. Accesat în 3 martie 2026.

[31] „National Results Germany: 2009 Constitutive session”. European Parliament. Arhivat din original la 6 iulie 2025. Accesat în 3 martie 2026.

[32] Tucker, Joshua A. „The Other Big Recent Election Result: 2010 North Rhine Westphalia Election in Germany”. Good Authority (în engleză). Accesat în 3 martie 2026.

[33] Connolly, Kate (25 ianuarie 2010). „Oskar Lafontaine resignation leaves German political left in chaos”. The Guardian (în engleză). ISSN 0261-3077. Accesat în 3 martie 2026.

[34] Greven, Ludwig (29 iunie 2010). „Präsidentenwahl: Linke, wählt Gauck!” [Presidential election: Left, choose Gauck!]. Die Zeit (în germană). Arhivat din original la 24 aprilie 2025. Accesat în 3 iunie 2012.

[35] „'Nicht wählbar': Linke ist gegen Gauck”. n-tv (în germană). 28 iunie 2010. Arhivat din original la 26 noiembrie 2025. Accesat în 3 decembrie 2025.

[36] „Linke verhindert Gauck, Wulff wird Präsident”. Manager Magazin (în germană). 30 iunie 2012. Arhivat din original la 27 noiembrie 2025. Accesat în 3 decembrie 2025.

[37] Ehrenberg, Markus (9 iunie 2010). „Tagesschau: Luc Jochimsen? Oder doch Lukrezia?”. Der Tagesspiegel (în germană). Arhivat din original la 15 aprilie 2023. Accesat în 3 iunie 2012.

[SPON-38] 1 2 „Streit über Präsidentenwahl: Linke verteidigt Anti-Gauck-Kurs”. Spiegel Online (în germană). 1 iulie 2010. Arhivat din original la 7 decembrie 2025. Accesat în 3 decembrie 2025.

[39] „Bundespräsident – Gabriel: Lafontaine-Kritik an Gauck peinlich”. Focus (în germană). 17 iunie 2010. Arhivat din original la 23 mai 2013. Accesat în 20 februarie 2012.

[n24-40] „Gauck-Boykott vertieft die Gräben”. N24. 1 iulie 2010. Mentenanță CS1: Pipe lipsă (link)

[41] Kinkel, Lutz (1 iulie 2010). „Bundespräsidentenwahl: Politik am Rande des Nervenzusammenbruchs”. Stern (în germană). Arhivat din original la 15 martie 2018. Accesat în 3 iunie 2012.

[42] „Bundesversammlung: Gauck soll am 18. März gewählt werden – Linke erwägt eigene Nominierung”. Der Tagesspiegel (în germană). AFP. 20 februarie 2012. Arhivat din original la 13 aprilie 2023. Accesat în 3 iunie 2012.

[43] „Gabriel greift Linke an: 'Betonköpfe, die Stasi-Aufklärung unanständig finden'”. Focus. 26 februarie 2012. Arhivat din original la 25 octombrie 2016. Accesat în 5 septembrie 2026. Mentenanță CS1: Pipe lipsă (link)

[44] „Gabriel: Linke lehnt Gauck wegen Sympathie für DDR ab”. N24 (în germană). AFP. 26 februarie 2012.

[45] Freitag, Bettina (13 ianuarie 2012). „Linkspartei diskutiert über Lötzsch-Nachfolge” (în germană). tagesschau.de. Accesat în 3 iunie 2012.

[46] „Kipping und Riexinger führen tief zerstrittene Linke”. Der Spiegel (în germană). 2 iunie 2012. Arhivat din original la 16 decembrie 2016. Accesat în 3 aprilie 2020.

[47] „Final result of the Election to the German Bundestag 2013”. The Federal Returning Officer. Arhivat din original la 25 septembrie 2013. Accesat în 23 septembrie 2013.

[48] „German election results — federal Bundestag and Hesse state results (in five charts)”. Suffragio (în engleză). 23 septembrie 2013. Arhivat din original la 8 februarie 2026. Accesat în 3 martie 2026.

[49] „2014 Brandenburg state election”, Wikipedia (în engleză), 9 februarie 2026, accesat în 3 martie 2026

[50] „Thuringia's November revolution”. The Economist. ISSN 0013-0613. Arhivat din original la 1 ianuarie 2024. Accesat în 3 martie 2026.

[51] „Results Germany - The Federal Returning Officer”. Bundeswahlleiterin.de. Arhivat din original la 12 aprilie 2026. Accesat în 3 martie 2026.

[Parteitag2018-52] „Kipping und Riexinger als Linken-Vorsitzende wiedergewählt”. Die Welt. 9 iunie 2018. Arhivat din original la 22 noiembrie 2020. Accesat în 3 aprilie 2020.

[53] „The EP 2019 elections in Germany”. Clingendael (în engleză). Arhivat din original la 1 februarie 2026. Accesat în 3 martie 2026.

[54] „Far-right AfD overtakes Merkel's party in Thuringia election”. dw.com (în engleză). Arhivat din original la 7 februarie 2026. Accesat în 3 martie 2026.

[55] „Germany: Both leaders of socialist Left Party to quit”. Deutsche Welle. 29 august 2020. Arhivat din original la 16 septembrie 2020. Accesat în 12 septembrie 2020.

[56] „Erfurt Party Congress 2020”. Die Linke. Arhivat din original la 31 octombrie 2020. Accesat în 30 octombrie 2020.

[57] „The Left Party Congress will take place completely digitally”. Der Spiegel. 23 ianuarie 2021. Arhivat din original la 2 martie 2021. Accesat în 26 februarie 2021.

[WisHen-58] „Janine Wissler and Susanne Hennig-Wellsow are the new chairwomen of the Left”. Der Spiegel. 27 februarie 2021. Arhivat din original la 1 martie 2021. Accesat în 27 februarie 2021.

[59] Chadwick, Lauren (23 septembrie 2021). „German far-left party eager to join coalition while others steer clear”. Euronews. Arhivat din original la 21 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.

[60] Kirschbaum, Erick (10 septembrie 2021). „German elections: CDU resorts to 'Red Scare' tactics amid slump in the polls”. The Independent. Arhivat din original la 18 iunie 2022. Accesat în 23 octombrie 2021.

[61] „Merkel questions if SPD's Scholz ready to rule out alliance with Left party”. Agence France-Presse. 31 august 2021. Arhivat din original la 1 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021 – via Deutsche Welle.

[62] Oltermann, Philip (24 septembrie 2021), „German progressives dare to dream of leftist 'red-green-red' coalition”, The Guardian (în engleză), ISSN 0261-3077, accesat în 5 septembrie 2026

[63] Hegazy, Sarah; Lehman, Pola (7 septembrie 2021). „Das Wahlprogramm der Partei Die Linke zur Bundestagswahl 2021” [The election manifesto of the party Die Linke for the 2021 federal election]. Democracy (în germană). Manifesto Project. Arhivat din original la 23 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.

[64] Hirt, Oliver (24 septembrie 2021). „German millionaires rush assets to Switzerland ahead of election”. Reuters. Arhivat din original la 26 septembrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.

[65] „Factbox: German 'traffic light' coalition seen as most likely”. Reuters. 27 septembrie 2021. Arhivat din original la 28 septembrie 2021. Accesat în 27 septembrie 2021.

[66] „Berlin Left votes for red-green-red coalition agreement”. RBB24 (în germană). 17 decembrie 2021. Arhivat din original la 21 decembrie 2021. Accesat în 27 decembrie 2021.

[67] „SPD and Left sign coalition agreement”. Norddeutscher Rundfunk (în germană). 13 noiembrie 2021. Arhivat din original la 5 decembrie 2021. Accesat în 27 decembrie 2021.

[Reel-68] „Schwesig is re-elected as Minister-President of MV”. Norddeutscher Rundfunk (în germană). 15 noiembrie 2021. Arhivat din original la 15 noiembrie 2021. Accesat în 27 decembrie 2021.

[69] „Olaf Scholz's SPD secures major win in Saarland state election”. The Guardian. 28 martie 2022.

[70] Thaler, Claudia (20 aprilie 2022). „Hennig-Wellsow resigns as chair of the Left Party”. Die Zeit (în germană). Arhivat din original la 22 aprilie 2022. Accesat în 25 aprilie 2022.

[71] „The Left concedes a 'great defeat' in Schleswig-Holstein”. Merkur (în germană). 9 mai 2022. Arhivat din original la 25 mai 2022. Accesat în 25 mai 2022.

[72] „German state elections show populism in decline on left and right”. The Guardian. 16 mai 2022.

[Verge-73] 1 2 „Germany's Die Linke on verge of split over sanctions on Russia”. The Guardian. 19 septembrie 2022. Arhivat din original la 14 octombrie 2022. Accesat în 15 octombrie 2022.

[74] „Wissler and Schirdewan new party leaders”. ZDF (în germană). 26 iunie 2022. Arhivat din original la 26 iunie 2022. Accesat în 26 iunie 2022.

[75] „The Left: Hundreds of party resignations after statements by Sahra Wagenknecht”. Der Spiegel (în germană). 13 octombrie 2022. Arhivat din original la 15 octombrie 2022. Accesat în 15 octombrie 2022.

[76] „Left: finance expert Fabio De Masi leaves the party”. Der Spiegel (în germană). 13 septembrie 2022. Arhivat din original la 15 octombrie 2022. Accesat în 15 octombrie 2022.

[77] „Berlin: Conservatives projected to win repeated vote”. Deutsche Welle. 13 februarie 2023. Arhivat din original la 13 februarie 2023. Accesat în 16 august 2023.

[78] „Scholz's Social Democrats win Bremen state vote, Greens slump”. Reuters. 15 mai 2023. Arhivat din original la 18 mai 2023. Accesat în 16 august 2023.

[79] „Germany: Scholz coalition battered in Bavaria, Hesse polls”. Deutsche Welle. 9 octombrie 2023. Arhivat din original la 14 octombrie 2023. Accesat în 13 octombrie 2023.

[80] „German firebrand politician quits far-left Die Linke to set up her own party”. The Guardian. 24 octombrie 2023. Arhivat din original la 28 octombrie 2023. Accesat în 20 februarie 2024.

[81] „Germany's opposition Left Party to dissolve caucus after prominent member launches rival venture”. Associated Press. 14 noiembrie 2023. Arhivat din original la 15 noiembrie 2023. Accesat în 15 noiembrie 2023.

[82] Keinath, Anja (4 februarie 2024). „Bartsch withdraws from the chairmanship of the Left in the Bundestag”. Die Zeit (în germană). Arhivat din original la 20 februarie 2024. Accesat în 20 februarie 2024.

[83] „Pellmann and Reichinnek win battle vote against Left Chairman in the Bundestag”. RND (în germană). 20 februarie 2024. Arhivat din original la 1 martie 2024. Accesat în 20 februarie 2024.

[84] „Left Party leaders Wissler and Schirdewan to step down”. Deutsche Welle. 18 august 2024. Arhivat din original la 5 octombrie 2024. Accesat în 20 octombrie 2024.

[:02-85] Sepp, Maximilian (15 august 2024). „Bündnis Sahra Wagenknecht: Auf dem Weg zur Regierungspartei?”. Der Spiegel (în germană). Arhivat din original la 15 august 2024. Accesat în 15 august 2024.

[86] „Germany: Socialist Left Party elects new leaders”. Deutsche Welle. 19 octombrie 2024. Arhivat din original la 3 decembrie 2025. Accesat în 20 octombrie 2024.

[87] „Mitgliederzahlen 2022: Die Linke”. die-linke.de (în germană). 31 decembrie 2022. Arhivat din original la 18 martie 2025. Accesat în 7 mai 2025.

[88] „Mitgliederzahlen 2023: Die Linke”. die-linke.de (în germană). 31 decembrie 2023. Arhivat din original la 30 ianuarie 2025. Accesat în 7 mai 2025.

[89] „Mitgliederzahlen 2024: Die Linke”. die-linke.de (în germană). 31 decembrie 2024. Arhivat din original la 7 mai 2025. Accesat în 7 mai 2025.

[DW_10-02-25-90] 1 2 „Left Party gains confidence as German election nears”. Deutsche Welle. 10 februarie 2025. Arhivat din original la 18 februarie 2025. Accesat în 18 februarie 2025.

[91] Luyken, Jörg (19 februarie 2025). „Heidi Reichinnek: the tattooed hard-Left 'Queen of Tiktok' enjoying late election surge in Germany”. The Telegraph. Arhivat din original la 19 februarie 2025. Accesat în 19 februarie 2025.

[92] Schindler, Franziska (14 februarie 2025). „Social media star in the Bundestag election campaign: Like a phoenix from the red ashes”. Die Tageszeitung (în germană). Arhivat din original la 16 februarie 2025. Accesat în 18 februarie 2025.

[93] „'The lurch to the right scares me': could the left surprise in German election?”. The Guardian. 18 februarie 2025.

[94] „Germany's The Left party sees surge in support after going viral online”. Euronews. 18 februarie 2025. Arhivat din original la 19 februarie 2025. Accesat în 18 februarie 2025.

[95] „Germany's Left party stages late poll surge with fiery call to the 'barricades'”. Reuters. 14 februarie 2025.

[96] „The Improbable Resurgence of Die Linke”. jacobin.com. Arhivat din original la 11 februarie 2025. Accesat în 19 februarie 2025.

[97] Augustin, Kersten (23 februarie 2025). „The Left's electoral success: No time to celebrate now”. Die Tageszeitung (în germană).

[98] „The young vote left, the old vote for the Union”. Der Spiegel (în germană). 23 februarie 2025.

[99] „How Germany voted”. Der Spiegel (în germană). 23 februarie 2025. Arhivat din original la 23 februarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.

[100] Nordsieck, Wolfram (septembrie 2021). „Parties and Elections in Europe”. Parties and Elections in Europe. Arhivat din original la 22 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.

[CiniBorragan2013-101] Cini, Michelle; Perez-Solorzano Borragan, Nieves, ed. (2013). „Glossary”. European Union Politics. Oxford University Press. p. 387. ISBN 978-0-19-969475-4.

[102] Cockburn, Cynthia (2012). Antimilitarism: Political and Gender Dynamics of Peace Movements. Palgrave Macmillan. p. 130. ISBN 978-0-230-35975-8. Accesat în 14 februarie 2017 – via Google Books.

[103] „Programme of the Die Linke Party”. Die Linke. 23 octombrie 2011. Arhivat din original la 26 septembrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.

[104] Ceyhan, Sara, ed. (31 octombrie 2020). How German Parties Select Candidates of Immigrant Origin: Neutrality, Opening Or Closure?. Springer Nature. p. 200. ISBN 978-3-030-59451-0. ... Center-left parties, such as the SPD, BÜNDNIS 90/DIE GRÜNEN, and DIE LINKE, are believed to be more open to IO candidates than political parties further on the center-right of the political spectrum ...

[UrbanRev-105] Best, Ulrich (2014). „The Debate about Berlin Tempelhof Airport, or: A Lefebvrean Critique of Recent Debates about Affect in Geography”. În Moravánszky, Ákos; Schmid, Christian; Stanek, Lukasz. Urban Revolution Now: Henri Lefebvre in Social Research and Architecture. Ashgate Publishing. p. 283. ISBN 978-1-4724-0271-4. Arhivat din original la 30 septembrie 2025. Accesat în 6 iulie 2025.

[106] „Die Linke triumph: Mixed reaction as German far-left gains power”, BBC News (în engleză), 5 decembrie 2014, accesat în 5 septembrie 2026

[107] „Far-left Die Linke take charge of German region”, euronews (în engleză), accesat în 5 septembrie 2026

[108] „Far-left Die Linke take charge of German region”, euronews (în engleză), accesat în 5 septembrie 2026

[109] Hawley, Charles (19 septembrie 2013), „German Left Party Strong But Shunned by Mainstream”, Der Spiegel (în engleză), ISSN 2195-1349, accesat în 5 septembrie 2026

[110] Lunday, Chris (11 februarie 2025). „Germany's far-left party sees membership surge before election”. Politico Europe. Arhivat din original la 15 februarie 2025. Accesat în 17 februarie 2025.

[111] „Germany's Far-Right Party May Be Banned. Its Voters Fear Being Left Voiceless”. 27 iulie 2025. Arhivat din original la 29 iulie 2025. Accesat în 28 iulie 2025.

[BBCLeft-112] 1 2 Rosenberg, Steve (24 septembrie 2009). „German hard left set to gain ground”. BBC News. Arhivat din original la 26 octombrie 2021. Accesat în 31 octombrie 2021.

[113] „Key Programmatic Points” (PDF). Die Linke. p. 5. Arhivat din original (PDF) la 27 septembrie 2007. Accesat în 23 octombrie 2021.

[114] Stone, Jon (11 iulie 2018). „Germans want Donald Trump to pull US troops out of Germany, poll finds”. The Independent. Arhivat din original la 18 iunie 2022. Accesat în 12 iulie 2018.

[115] „Left party plans to scrap NATO, end troop deployments”. Deutsche Welle. 20 iunie 2021. Arhivat din original la 22 iulie 2025. Accesat în 18 august 2025.

[Oltermann_2021-116] Oltermann, Philip (24 septembrie 2021). „German progressives dare to dream of leftist 'red-green-red' coalition”. The Guardian. Arhivat din original la 27 septembrie 2021. Accesat în 27 septembrie 2021.

[117] Nöstlinger, Nette (20 septembrie 2021). „Germany's Marxist firebrand plots for the Left's moment”. Politico. Arhivat din original la 1 octombrie 2021. Accesat în 1 octombrie 2021.

[118] „Turkey in Germany's 2021 Elections: Political party manifestos and their views on Turkey – Dr Ronald Meinardus”. 9 septembrie 2021. Arhivat din original la 24 octombrie 2021. Accesat în 24 octombrie 2021.

[119] "Opposition parties condemn German defence plan with Saudi Arabia Arhivat în 27 februarie 2017, la Wayback Machine.". The Local. 8 December 2016.

[120] „Germany moving to limit arms sales to Saudi Arabia, UAE, Turkey”. Al-Jazeera. 28 aprilie 2018. Arhivat din original la 24 octombrie 2021. Accesat în 24 octombrie 2021.

[121] „Germany”. Europe Elects. Arhivat din original la 9 octombrie 2021. Accesat în 23 octombrie 2021.

[euractiv_lisbon_treaty-122] „Bundestag paves way for Lisbon Treaty ratification”. EurActive.com. 9 septembrie 2009. Arhivat din original la 9 iunie 2011. Accesat în 28 septembrie 2009.

[gazeta-123] „Niemiecka partia Lewica: Ukraina nie powinna dostawać pieniędzy od UE, dopóki rządzą nią faszyści”. wiadomosci.gazeta.pl. 11 mai 2014. Arhivat din original la 17 mai 2014. Accesat în 23 noiembrie 2014.

[test-124] Gysi, Gregor (2014). „Europe and the Crisis in Ukraine: Is the International Community Facing a New East–West Conflict?” (PDF). Israel Journal of Foreign Affairs. VIII (3): 75–87. doi:10.1080/23739770.2014.11446604. Arhivat din original (PDF) la 17 iunie 2015. Accesat în 23 octombrie 2021 – via Israel Council on Foreign Relations.

[125] Meisner, Matthias (20 februarie 2015). „Linken-Abgeordnete auf Abenteuertour im Kriegsgebiet”. Der Tagesspiegel Online (în germană). Arhivat din original la 22 octombrie 2019. Accesat în 22 octombrie 2019.

[:0-126] 1 2 Kastner, Jens (20 aprilie 2023). „China finds unlikely allies in Germany's far right and far left”. Nikkei Asia. Arhivat din original la 20 aprilie 2023. Accesat în 12 mai 2023.

[127] „Solidaritätskundgebung mit Israel in Berlin 22.10.2023”. Martin Schirdewan. Arhivat din original la 20 ianuarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.

[Christmann-128] 1 2 Christmann, Karin (18 octombrie 2024). „Beginn des Linken-Parteitags: Um Nahost wird auf der Bühne gestritten – und dahinter”. Der Tagesspiegel (în germană). Arhivat din original la 20 decembrie 2024.

[:1-129] 1 2 Flakin, Nathaniel (18 octombrie 2024). „Berlin's Left Party Is Attacking Pro-Palestinian Activists”. Left Voice. Arhivat din original la 10 decembrie 2024. Accesat în 24 februarie 2025.

[130] Peter, Erik (23 octombrie 2024). „Linke in Berlin: Parteiaustritte nach Antisemitismus-Streit”. Die Tageszeitung (în germană). Arhivat din original la 18 martie 2025. Accesat în 27 martie 2025.

[131] Flakin, Nathaniel (13 decembrie 2024). „Germany's Left Party Expels Palestinian Activist”. Left Voice. Arhivat din original la 8 ianuarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.

[132] „Court decision in favor of Oyoun confirms integrity and ends defamation”. Oyoun. 25 martie 2024. Arhivat din original la 28 februarie 2025. Accesat în 24 februarie 2025.

[133] „Oyoun wins legal victory in fight against funding withdrawal”. The Berliner. 23 iulie 2024. Arhivat din original la 25 aprilie 2025. Accesat în 13 martie 2025.

[134] Lawson-Tancred, Jo (26 martie 2024). „Court Sides with Berlin Arts Center Accused of Antisemitism”. Artnet News. Arhivat din original la 20 ianuarie 2025. Accesat în 10 mai 2025.

[135] „Merz says he will find a way for Netanyahu to visit Germany without being arrested”. Reuters. 24 februarie 2025. Arhivat din original la 24 februarie 2025. Accesat în 26 februarie 2025.

[136] „The new confusion”. Neues Deutschland (în germană). 15 iunie 2018. Arhivat din original la 18 decembrie 2022. Accesat în 18 decembrie 2022.

[137] „Where is Germany's Die Linke heading?”. Counterfire. 11 noiembrie 2022. Arhivat din original la 16 decembrie 2022. Accesat în 16 decembrie 2022.

[138] „Left Congress: Movement Left in the majority”. Neues Deutschland (în germană). 26 iunie 2022. Arhivat din original la 16 decembrie 2022. Accesat în 16 decembrie 2022.

[139] „akl Anti-Capitalist Left”. Anti-Capitalist Left (în germană). Arhivat din original la 23 februarie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[140] „Federations: Anti-Capitalist left”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 23 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[:2-141] 1 2 3 4 5 6 Bildung, Bundeszentrale für politische (28 mai 2026). „Die Organisation der Linken | Parteien in Deutschland” (în germană). bpb.de. Accesat în 5 septembrie 2026.

[BfV2020-142] 1 2 3 4 5 „Verfassungsschutzbericht 2020” [2020 Report on the Protection of the Constitution] (PDF) (în germană). Federal Office for the Protection of the Constitution. 15 iunie 2021. Arhivat din original (PDF) la 15 iunie 2021.

[143] „Communist Platform”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[144] „Die Linke Brandenburg”. dielinke-brandenburg.de. 8 aprilie 2025. Arhivat din original la 9 aprilie 2025. Accesat în 9 aprilie 2025.

[145] „Forum Democratic Socialism”. Forum Democratic Socialism (în germană). Accesat în 28 octombrie 2021. ^{[nefuncțională – arhivă]}

[146] „Forum Democratic Socialism”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 27 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[147] „Ecological Platform”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[148] „About us”. Ecological Platform (în germană). Arhivat din original la 27 septembrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[149] „Membership”. Ecological Platform (în germană). Arhivat din original la 19 septembrie 2019. Accesat în 28 octombrie 2021.

[150] „Ema.Li”. Emancipatory Left (în germană). Arhivat din original la 7 martie 2021.

[151] „Emancipatory Left”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[152] „Die Linkspartei - Gera als Weltanschauung”. 4 martie 2016. Arhivat din original la 4 martie 2016.

[:3-153] 1 2 „Verfassungsschutzbericht 2018” (în germană). Bundesministerium des Innern, für Bau und Heimat. Arhivat din original la 7 august 2019. Accesat în 5 septembrie 2026.

[154] „Verfassungsschutzbericht 2017” [2017 Report on the Protection of the Constitution] (PDF) (în germană). Federal Office for the Protection of the Constitution. Arhivat din original (PDF) la 26 iulie 2018. Accesat în 31 martie 2020.

[155] „Verfassungsschutzbericht 2018” (în germană). Bundesministerium des Innern, für Bau und Heimat. Arhivat din original la 7 august 2019. Accesat în 5 septembrie 2026.

[reformlinke-156] „Netzwerk Reformlinke”. sozialisten.de. Arhivat din original la 26 februarie 2018. Accesat în 25 februarie 2018.

[157] „Socialist Left”. Die Linke (în germană). Arhivat din original la 28 octombrie 2021. Accesat în 28 octombrie 2021.

[158] „The Foundation of an International Socialist Organisation (ISO)”. International Viewpoint. 9 decembrie 2016. Arhivat din original la 28 august 2021. Accesat în 28 august 2021.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[a]

[b]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]

[27]

[28]

[29]

[30]

[31]

[32]

[33]

[34]

[35]

[36]

[37]

[38]

[39]

[40]

[41]

[42]

[43]

[44]

[45]

[46]

[47]

[48]

[49]

[50]

[51]

[52]

[53]

[54]

[55]

[56]

[57]

[58]

[59]

[60]

[61]

[62]

[63]

[64]

[65]

[66]

[67]

[68]

[69]

[70]

[71]

[72]

[73]

[74]

[75]

[76]

[77]

[78]

[79]

[80]

[81]

[82]

[83]

[84]

[85]

[86]

[87]

[88]

[89]

[90]

[91]

[92]

[93]

[94]

[95]

[96]

[97]

[98]

[99]

[100]